Traficul rutier este blocat pe autostrada Pitești – București, în zona kilometrului 120, din cauza unui accident rutier. Din primele informații, se pare că un șofer nu ar fi păstrat distanța regulamentară și a intrat în mașina din fața sa, iar un al treilea autoturism nu a mai putut evita impactul și a intrat în mașina care a produs accidentul. Momentan, nu se cunoaște dacă sunt persoane rănite, dar spre locul evenimentului se deplasează un echipaj SMURD și unul SAJ pentru acordarea îngrijrilor medicale în caz de nevoie.
CITEȘTE ȘI: ÎNFIORĂTOR! ȘASE COPII ATACAȚI DE UN INDIVID CU UN CUȚIT ÎN PARC! TREI SUNT ÎN STARE CRITICĂ!
La fața locului intervin pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii se deplasează pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accientului.
„Accident rutier în care sunt implicate trei autoturisme, produs în comuna Bascov, pe autostradă, sensul către Vâlcea, km 120. Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ” potrivit ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp