
Acum! Este stare de alertă pe aeroportul Henri Coandă! Avion cu 180 de pasageri! PROBLEME TEHNICE GRAVE la aterizare!
O aeronavă a companiei HiSky, care efectua o cursă pe ruta București – Hurghada (Egipt), a fost nevoită să se întoarcă pe Aeroportul Internațional Henri Coandă în cursul acestei seri. Decizia a fost luată după ce la nivelul cabinei s-a activat un senzor de presurizare, generând o alertă la bord.
Potrivit unei informări transmise de Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, comandantul aeronavei a hotărât revenirea la sol conform procedurilor standard de siguranță. În prezent, avionul survolează zona pentru aproximativ o oră, în scopul reducerii greutății prin consumarea combustibilului, pentru a pregăti aterizarea în condiții optime.
La bordul aparatului de zbor se află 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului, siguranța acestora fiind prioritatea absolută a autorităților.
Ca urmare a acestui incident, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU BIF) a activat planul de intervenție preventivă la nivelul aeroportului. La fața locului au fost mobilizate forțe importante pentru a asigura asistența necesară:
10 autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS);
o autospecială pentru descarcerare (AScM);
echipaje de salvatori;
4 echipaje SMURD;
o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM);
două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF).
„Măsurile sunt strict preventive, conform protocolului aplicabil în astfel de situații, pentru a asigura un răspuns rapid în eventualitatea unei necesități medicale sau tehnice”, a precizat Alexandru Rogobete în informarea publică.
Autoritățile monitorizează atent evoluția situației și vor furniza informații actualizate pe măsură ce acestea vor deveni disponibile, subliniind că toate procedurile sunt urmate pentru a garanta securitatea zborului și a pasagerilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
