
Acum! Femeie de 49 ani ucisă de soț! Vecinii au dat alarma! O altă tragedie lovește România!
Un bărbat de 45 de ani din județul Olt a ajuns în custodia poliției, fiind principalul suspect în cazul morții concubinei sale, o femeie de 49 de ani. Individul a fost reținut după ce anchetatorii au stabilit că și-ar fi lovit partenera până i-a curmat viața.
Cazul a ieșit la iveală duminică dimineață, în comuna Voineasa. Chiar partenerul victimei a fost cel care a alertat autoritățile, susținând că și-a găsit concubina fără suflare în locuința comună.
Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt, apelul la numărul de urgență 112 a fost înregistrat pe data de 23 noiembrie, în jurul orei 05:30. La fața locului au intervenit agenți din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești și un echipaj medical, însă pentru femeie nu s-a mai putut face nimic.
„Din primele verificări, polițiștii au identificat trupul neînsuflețit al unei femei, în vârstă de 49 de ani, care prezenta urme de violență. Trupul acesteia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Având în vedere suspiciunile privind cauza morții, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost informat și a preluat cercetările, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Cercetările ulterioare au scos la lumină faptul că decesul a survenit în urma unei agresiuni fizice. Pe fondul consumului de alcool, în seara zilei de 22 noiembrie, între cei doi concubini a izbucnit un conflict spontan, moment în care bărbatul a devenit violent cu femeia alături de care locuia.
În baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsuri privative de libertate împotriva agresorului. „Pe baza probelor administrate, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 45 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor și violență în familie”, a precizat sursa citată.
Suspectul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Acesta urmează să fie prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Olt cu propunere de arestare
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
