
ACUM! Judecătorii ICCJ le-au decis soarta fraților Dani și Nando Mocanu! Câți ani vor sta în spatele gratiilor?
Dani Mocanu și fratele său, Nando, merg la închisoare! Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins astăzi recursul în casație, o cale extraordinară de atac, depusă de cei doi împotriva sentinței în care au fost condamnați la închisoare din dosarul bătăii de la Petrom Podul Viilor.
„Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpații Mocanu Ionuț Nando și Mocanu Daniel împotriva Deciziei penale nr. 737/AP din data de 06.11.2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală în dosarul nr. 5712/109/2022. Obligă recurenții la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2026” se arată în decizia magistraților.
În noiembrie 2025, Dani Mocanu a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani de închisoare, în timp ce fratele său, Ionuț Nando Mocanu, are de executat 7 ani de detenție. Cei doi au părăsit România înainte ca sentința să fie pronunțată, fiind ulterior localizați pe teritoriul Italiei, de unde autoritățile române încearcă să îi extrădeze.
Dosarul penal a fost deschis în urma unui incident violent petrecut în anul 2022, când frații Mocanu au fost acuzați că au agresat un bărbat cu o rangă într-o benzinărie din Pitești. Atacul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 august 2022, polițiștii fiind alertați prin intermediul numărului de urgență 112.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
