
ACUM. Mașină de POLIȚIE implicată într-un GRAV ACCIDENT! Impact VIOLENT cu o dubă!
Un accident rutier în care au fost implicate o autospecială de poliție și o dubiță s-a produs miercuri, în jurul orei 14:00, într-una dintre cele mai circulate zone ale Capitalei. Impactul a avut loc la intersecția dintre Strada Barbu Văcărescu și Șoseaua Ștefan cel Mare, chiar pe linia de tramvai, provocând blocaje importante în trafic.
Incidentul a fost semnalat de un șofer din comunitatea „Info Trafic București și Ilfov”, iar imaginile din zonă arată că circulația a fost serios afectată imediat după producerea accidentului.
În urma coliziunii, traficul rutier se desfășoară cu mari dificultăți, iar șoferii sunt nevoiți să petreacă minute bune în coloanele formate pe Șoseaua Ștefan cel Mare și pe arterele adiacente. Probleme au apărut și în transportul public. Potrivit reprezentanților STB, linia 1 de tramvai este blocată pe Șoseaua Ștefan cel Mare, până la intersecția cu Strada Barbu Văcărescu, din cauza vehiculelor implicate în accident.
Reprezentanții STB au anunțat că au fost aplicate măsuri de deviere pentru mijloacele de transport afectate, însă circulația va reveni la normal doar după eliberarea căii de rulare și finalizarea intervenției autorităților. Deocamdată nu au fost comunicate informații oficiale privind existența unor persoane rănite sau cauzele producerii accidentului.
Autoritățile le recomandă șoferilor să evite zona, pe cât posibil, și să folosească rute alternative până la fluidizarea traficului. Blocajele sunt semnificative, iar valorile de trafic rămân ridicate în această parte a Capitalei.
Foto: realitatea.net
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
