
Acum! Patru oameni au murit pe loc! Mașină spulberată de tren! Dezastru pe calea ferată!
Un grav accident feroviar s-a produs, în urmă cu puțin timp, în apropiere de București. Patru persoane au decedat după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren de călători la o trecere la nivel cu calea ferată dintre halta Vidra și stația Jilava.
În urma impactului, circulația feroviară în zonă a fost complet întreruptă.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a confirmat evenimentul și a oferit detalii. „În jurul orei 15:00, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Bucureşti, trenul R 9708, aparţinând Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A., a surprins un autovehicul la o trecere la nivel semnalizată cu indicatoare rutiere (IR), situată între halta de mişcare Vidra şi staţia Jilava, km. feroviar 15+980. Din primele informaţii, în urma impactului au fost înregistrate patru victime decedate”, a transmis CFR.
Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate la locul accidentului.
Trenul de călători implicat, R 9708, va rămâne oprit la locul producerii accidentului până la încheierea cercetărilor demarate de autorități.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
