
Acum! Percheizții mamut în Pitești! O contabilă a furat 1,5 milioane de euro din conturile MAE! Detaliul incredibil care a dat-o de gol!
Sunt percheziții ale procurorilor Direcției Naționale Anticorupție în Pitești în aceste momente într-un dosar în care o contabilă, fostă angajată a Ministerului Afacerilor Externe, este acuzată că a delapidat instituția cu aproximativ 1,5 milioane de euro.
Din primele informații, se pare că femeia ar fi transferat din contul MAE sume consistente de bani către mai mulți militari, care nu ar fi fost angajați ai instituției, timp de 12 ani, prejudiciul ajungând la opt milioane de lei. Din câte se pare, denunțul ar fi fost făcut chiar de unul dintre militarii care au beneficiat de „ajutorul” contabilei.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție de către un fost funcționar public din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum și de către complici ai acestuia, prejudiciul fiind estimat, la acest moment, la peste 8 milioane de lei.
În cursul zilei de 22 ianuarie 2026, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate pe raza municipiului Pitești, la domiciliile unor persoane fizice.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare” potrivit DNA.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
