ULTIMĂ
ORĂ

Adio, bani scoși din buzunar pentru analize! Veste uriașă de la CNAS pentru români. Ce se schimbă de acum la medic?

De mai bine de un deceniu, obținerea unui loc pentru analizele medicale decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) s-a transformat într-o veritabilă loterie pentru pacienți. În fiecare lună, numeroase persoane sunt refuzate de laboratoare, nu din cauze medicale, ci pentru că plafoanele financiare sunt consumate rapid. 

Actualul sistem este marcat de un paradox: în timp ce pacienții nu își pot face analizele, sume importante rămân neutilizate la finalul fiecărei luni din cauza repartizării rigide a fondurilor. Preşedintele CNAS, Horaţiu Moldovan, a explicat mecanismul prin care pacientul rămâne blocat în birocrație: „Avem bani astăzi în sensul în care ne rămân bani la sfârșit de lună, în fiecare lună ne care rămân bani necheltuiți de la anumite laboratoare. Pentru că există acel plafon, noi trebuie să facem reechilibrări bugetare luna următoare pentru luna anterioară și pacientul e la mijloc, pierdut pe traseu, fără analize medicale”.

Protocoale stricte pentru acordarea biletelor de trimitere

Reforma propusă de CNAS implică o restructurare a pachetului de bază, care cuprinde aproximativ o sută de tipuri de investigații. Totuși, pacienții vor obține mai greu biletul de trimitere, deoarece medicii vor trebui să respecte protocoale medicale stricte. Gindrovel Dumitra, medic de familie, subliniază importanța acestor reglementări: „Protocoale sunt documente obligatorii care trebuie respectate atât în ceea ce privește practica medicală. Dar și în ceeа ce priveşte răspunderea contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate”.

Pentru a eficientiza procesul, reprezentanții asociațiilor de pacienți propun crearea unor seturi de analize standardizate în funcție de boala fiecăruia. „Propunerea mea a fost ca să se facă nişte pachete pe afecţiuni. Pachetele astea trebuie standardizate şi medicul să prescrie un pachet acolo unde pacientul suferă de o afecţiune”, a declarat Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţi APAA.

Prioritate pentru investigațiile imagistice scumpe

Strategia CNAS vizează și extinderea acestei măsuri pentru investigații complexe, cum sunt tomografiile computerizate (CT) și rezonanța magnetică nucleară (RMN). Horia Vlădescu, managerul unei clinici private, consideră că implementarea trebuie să se facă progresiv: „Imagistica trebuie tratată separat, pentru că implică costuri și resurse mari. Implementarea trebuie să fie etapizată, cu prioritate pentru oncologie și cazurile grave şi cele urgente”.

Impactul financiar asupra pacienților care sunt nevoiți să plătească aceste servicii din buzunar este unul major. În prezent, un pachet obișnuit de analize de laborator costă aproximativ 400 de lei, în timp ce pentru investigațiile de imagistică prețul poate ajunge până la 1.200 de lei.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.