
O adolescentă în vârstă de 17 ani a ajuns la spital în dimineața zilei de sâmbătă, 15 august, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-o coliziune cu un alt vehicul.
Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 09:38, pe raza localității Gheboieni din comuna Tătărani. La fața locului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Gărzii de Intervenție Voinești, acționând cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, alături de o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. După acordarea primelor îngrijiri medicale la fața locului, tânăra a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgoviște pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate, în timp ce echipajele de pompieri au asigurat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și securizarea perimetrului.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița au oferit detalii privind intervenția derulată în urma apelului de urgență:
„În această dimineață, în jurul orei 09:38, am fost solicitați să intervenim în cazul unui accident rutier produs în localitatea Gheboieni, în care au fost implicate două autoturisme. Garda de Intervenție Voinești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.”
„La locul intervenției a fost identificată o victimă conștientă, de sex feminin. Aceasta a fost evaluată medical la fața locului, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Dâmbovița.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
