ULTIMĂ
ORĂ

ALERTĂ în ARGEȘ! Oana, o copilă de 15 ani, a plecat de acasă și e de negăsit! Toată lumea o caută!

ALERTĂ în ARGEȘ! Oana, o copilă de 15 ani, a plecat de acasă și e de negăsit! Toată lumea o caută!

Autoritățile din Argeș sunt în alertă după dispariția unei adolescente de numai 15 ani din comuna Merișani. Polițiștii desfășoară căutări și fac apel la cetățeni să ofere orice informație care ar putea ajuta la găsirea fetei.

CITEȘTE ȘI: Când vom CIRCULA pe cele mai așteptate AUTOSTRĂZI din România. A0 și A7 intră în linie dreaptă, dar întârzierile încă dau bătăi de cap!

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați că, în noaptea de 29 spre 30 iulie, MOISE OANA CRISTINA ELENA, în vârstă de 15 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliul familiei sale din comuna Merișani și nu a mai revenit.

Imediat după primirea sesizării, polițiștii din Bascov, împreună cu colegii din cadrul Poliției Municipiului Pitești, au demarat verificări și desfășoară activități specifice pentru depistarea minorei. Totodată, semnalmentele fetei au fost transmise tuturor unităților de poliție, precum și instituțiilor care au atribuții în legitimarea persoanelor.

Semnalmentele adolescentei

  • înălțime: 1,60 metri;
  • greutate: 45 de kilograme;
  • păr: lung, negru;
  • ochi: verzi;
  • constituție: atletică.

Până în acest moment, polițiștii nu dețin informații cu privire la hainele pe care adolescenta le purta în momentul plecării.

Poliția face apel la populație

Oricine a văzut-o pe MOISE OANA CRISTINA ELENA sau deține informații care ar putea conduce la găsirea acesteia este rugat să anunțe de urgență autoritățile.

Cetățenii pot apela numărul unic de urgență 112 sau pot contacta Poliția Municipiului Pitești, la numărul de telefon 0248 607 009.

WhatsApp Image 2026 07 30 at 13.35.17

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.