
Alertă în educație! Se închid școlile din martie? Vestea care dă peste cap planurile a mii de elevi și părinți!
Tensiunile din școli se intensifică, iar cadrele didactice avertizează că limita răbdării a fost atinsă. În urma majorării normelor de predare și a reducerilor bugetare impuse de actualul Guvern, profesorii se mobilizează pentru acțiuni de protest de amploare, existând riscul declanșării unei greve generale chiar din luna martie.
Liderii sindicali trag un semnal de alarmă: dacă măsurile de austeritate nu vor fi retrase, cursurile ar putea fi suspendate exact în perioada în care sunt programate simulările pentru examenele naționale. În prezent, în numeroase unități de învățământ a început deja colectarea de adeziuni pentru oprirea lucrului.
Dascălii susțin că modificările decise la nivel guvernamental le îngreunează activitatea profesională și afectează în mod direct calitatea actului educațional. Potrivit informațiilor transmise de Antena 3 CNN, reprezentanții sindicatelor avertizează că suspendarea orelor ar putea deveni realitate în următoarele săptămâni, în absența unor soluții concrete.
Nemulțumirile s-au accentuat odată cu discuțiile privind scăderea cheltuielilor cu personalul din învățământ și aplicarea unor măsuri considerate extrem de dure pentru sistem.
Prima acțiune vizibilă este programată pentru miercuri, 4 februarie, când profesorii vor picheta sediul Executivului. Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au precizat că această manifestație nu este una formală, ci reprezintă un semnal serios de avertisment adresat autorităților.
Liderul sindical Ion Zoican a explicat că revendicările vizează anularea deciziilor din 2025 privind creșterea normei didactice, numărul foarte mare de elevi la clasă, comasarea formațiunilor de studiu și reducerea burselor. În opinia sa, aceste măsuri nu ar reprezenta o reformă reală, ci lovesc direct în educație. Sindicatele solicită revenirea la prevederile Legii educației din 2023, care au fost asumate de autorități la momentul adoptării.
Sindicaliștii atrag atenția asupra unor pierderi majore înregistrate în ultimul an în sistemul de învățământ:
Toate aceste decizii au generat un climat de frustrare, mulți profesori afirmând că nu mai pot lucra în condiții normale.
Protestul anunțat nu îi vizează exclusiv pe profesori. Organizațiile studențești au anunțat că vor fi prezente în stradă, după ce bursele au fost diminuate, iar sprijinul financiar pentru tineri a fost redus.
Dacă negocierile cu autoritățile nu vor produce rezultate, sindicatele iau în calcul pasul extrem al blocării activității în școli. O grevă generală în luna martie ar afecta desfășurarea simulărilor și ar declanșa o criză majoră în sistem. Profesorii subliniază că nu își doresc acest scenariu, dar îl consideră ultima lor formă de apărare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
