Alertă la spital! Sala de nașteri și blocul operator, închise din cauza infecțiilor!
Activitatea Secției Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a fost suspendată temporar, după confirmarea unor infecții nosocomiale. Trei paciente au fost testate pozitiv: una cu stafilococ coagulazo-negativ și două cu stafilococ auriu.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
În urma depistării acestor cazuri, au fost închise atât blocul operator, cât și sala de nașteri, urmând să se efectueze o dezinfecție terminală completă.
Conform reprezentanților spitalului, pacientele care pot fi externate vor fi trimise acasă, iar cele care necesită în continuare îngrijiri medicale vor fi transferate către alte unități sanitare din județ sau către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, care a fost solicitat să sprijine cu preluarea cazurilor urgente.
„Echipa Direcției de Sănătate Publică se află în continuare în spital și monitorizează situația. Activitatea medicală în cadrul secției afectate va fi reluată luni, 12 mai”, au transmis oficialii unității sanitare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp