
Un sezon gripal extrem de agresiv, denumit de specialiști „super-gripa”, a început să provoace probleme majore în România, numărul infecțiilor crescând alarmant de la o săptămână la alta. Spitalele se confruntă deja cu un val semnificativ de internări, iar medicii avertizează că acesta este doar debutul a ceea ce se anunță a fi cel mai lung și intens sezon gripal din ultimii ani.
Conform datelor raportate la nivel național, România a înregistrat 5.700 de cazuri de gripă. Ritmul de transmitere este accelerat, numărul îmbolnăvirilor aproape dublându-se într-un interval de doar șapte zile. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, incidența este de patru ori mai mare, notează sursa citată.
Simptomele sunt violente, așa cum descriu pacienții afectați: „Am senzaţie de greaţă, vomit de azi dimineaţă. Cred că am vomitat de șapte ori. Mi-au făcut un test şi au zis că am gripă. De două zile am început cu tuse. Și de la tuse, expectoram şi îmi venea să vomit şi aveam şi dureri în piept”.
Experții subliniază că 90% dintre pacienții diagnosticați sunt infectați cu o mutație a virusului gripal de tip A, mult mai virulentă decât formele obișnuite.
Simptomatologia specifică acestei tulpini a fost detaliată de Simin Florescu, managerul Spitalului „Victor Babeș”: „Tuse, durere în gât, dificultăți la respirație, apariția febrei este foarte importantă, apar și alte semne cu caracter general. De exemplu, durerea de cap, durere articulare, durere musculare, starea generală alterată. Senzația că te-a lovit trenul sau că te-a bătut cineva cu ciocanul este una dintre cele mai frecvente”.
La rândul său, medicul pediatru Camelia Păun atrage atenția asupra severității bolii în acest sezon: „Febră până la 40, dureri de cap şi o stare alterată, anul acesta avem şi mai multe cazuri care au necesitat internare faţă de anii trecuţi şi suntem abia la început de sezon”.
Presiunea pe sistemul medical este evidentă. În timp ce cazurile ușoare ajung mai rar la medic, formele grave necesită spitalizare imediată. La un singur spital de boli infecțioase din București, peste 250 de persoane s-au prezentat la camera de gardă în ultimele 24 de ore. Dintre aceștia, 35 au primit confirmarea diagnosticului de gripă, iar șapte au fost internați.
O pacientă internată a descris experiența dificilă prin care trece: „Sunt de luni internată şi rău mi-a fost de vineri. Mi-a fost tare rău, am venit, mi-au făcut teste şi au vazut că am gripă şi pneumonie şi m-au internat. Toate oasele m-au durut. Acum nu am putere, stare de vomă am, mă dor urechiile, mai am febră şi poftă de mâncare n-am, n-am mâncat vreo 3 zile, 4. M-au pus şi la aerosoli”.
Specialiștii recomandă imunizarea chiar și în acest moment, având în vedere că vârful sezonului gripal este estimat pentru sfârșitul lunii ianuarie. Medicul Gindrovel Dumitra a explicat necesitatea vaccinului: „Protecția pentru viitoare infecții este cât se poate de justificată, pentru că pe lângă gripa de care vorbim în acest moment, adică un AH3N2, poate să existe și un H1N1 sau o gripă de tip B, așa cum avem cuprins, ar putea să fie o protecție oferită de vaccinare”.
Situația este critică la nivel european, nu doar în România. Marea Britanie raportează o medie zilnică de peste 3.100 de internări cauzate de gripă, în timp ce în Italia numărul persoanelor afectate a depășit pragul de 4 milioane.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
