ULTIMĂ
ORĂ

Andra, însărcinată cu al treilea copil? Eva a dat vestea în direct, iar Cătălin Măruță a rupt tăcerea imediat!

Cunoscută pentru cariera sa muzicală de succes și pentru viața de familie intens mediatizată, Andra a ajuns recent în centrul atenției după o discuție purtată de fiica sa, Eva. Mezina familiei și-a exprimat public dorința de a avea un frate sau o soră, explicând că nu mai vrea să fie cea mai mică dintre copiii cuplului format din artistă și prezentatorul Cătălin Măruță.

Eva a dezvăluit că și-a dorit de mult timp să devină „copilul mijlociu”, având în vedere că fratele ei, David, este cel mai mare. Fetița în vârstă de 10 ani a explicat că și-ar dori să aibă pe cineva mai mic pe care să îl învețe diverse lucruri și de care să aibă grijă personal.

În cadrul acestui dialog, Cătălin Măruță a intervenit prompt pentru a clarifica situația și a preveni eventualele speculații din presă, subliniind că soția sa nu este însărcinată în acest moment. Prezentatorul a anticipat apariția unor titluri care ar putea induce publicul în eroare și a ținut să facă această precizare în mod direct.

Redăm mai jos dialogul purtat între cei doi și declarațiile care au urmat:

Eva Măruță: Să… să mai am o soră sau un frate.

Cătălin Măruță: Ți-ai dori asta?

Eva Măruță: Doamne, de mult. Mereu am vrut să fiu copilul mijlociu, nu cea mai mică. Pentru că și David… adică, David este cel mai mare. Și el nu știe cum e să fii ăla mai mic. Și eu nu știu cum e să fii ăla mai mare. Dar, în același timp, vreau și eu să am o surioară sau un frățior. Pe care eu să-l învăț chestii. Eu să-i spun: uite, nu e bine ce faci. Eu să-l…

Cătălin Măruță: Tu să-l ajuți?

Eva Măruță: Da.

Cătălin Măruță: Ți-ar plăcea asta?

Eva Măruță: Unii copii stau la bunici. El va sta la mine. Nu la bunici.

Cătălin Măruță: Păi tu ai zece ani.

Eva Măruță: Păi da, dar cu tot cu nouă luni voi avea mai mulți ani.

„Hai să spunem, să se înțeleagă, că mami nu e însărcinată. Pentru că titlurile în ziare vor fi legate de treaba asta”, a punctat Cătălin Măruță despre situația Andrei.

Eva Măruță: Da, deci mama nu este însărcinată. Va fi? Nu se știe.

Cătălin Măruță: Da, să știi că eu mă gândesc că…

Eva Măruță: Unii cred că nu, unii cred că da. Dar, deocamdată, nu este.

Cătălin Măruță: Eu cred că tu ai fi o soră foarte bună.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.