ANDREI ARON: Relaxarea condițiilor actuale va conduce la noi îmbolnăviri

Noul director al spitalului municipal Câmpulung și-a luat funcția în primire cu responsabilitate.

Într-o intervenţie telefonică la un post online de televiziune, piteşteanul Nicolae Alexe a declarat că va contesta în instanţă decizia Ministrului Sănătăţii de suspendare a sa din funcţia de manager al spitalului municipal Câmpulung. El a susţinut că este sigur că în iunie va fi iarăşi în fruntea spitalului şi că putea să conteste ordinul de demitere încă de joi, atunci când l-a primit, caz în care avea dreptul să refuze accesul în spital al prefectului şi al noului manager!

Distribuie prietenilor

Cu aceeaşi lăudăroşenie de sine debitată verbal la foc automat, el şi-a prezentat activitatea ca pe vremea comuniştilor, adică a făcut totul, dar că este o victimă a noii puteri, deşi este apolitic şi singura lui preocupare, zi şi noapte, a fost mereu doar progresul spitalului şi binele pacienţilor şi al muscelenilor în general.

Prin această intervenţie, la finalul căreia s-a prezentat ca fiind „fost şi viitor manager al spitalului municipal Câmpulung”, Nicolae Alexe i-a făcut indirect mincinoşi pe toţi cei care i-au criticat activitatea: primar, prefect, inspectori DSP, medici, jurnalişti şi cetăţeni.

„Am două priorităţi în momentul de faţă. Una, aducerea acestui aparat de testare la Câmpulung, care va uşura foarte mult situaţia actuală şi, a doua prioritate ar fi 15 mai, momentul când se vor relaxa condiţiile actuale şi există posibilitatea ca la acel moment să apară noi îmbolnăviri. O să lucrăm foarte mult pentru acea dată şi după ea, pe partea de protocoale, o să verific exact cam cum stă spitalul cu echipamentele şi cu absolut tot ce le trebuie medicilor ca să-şi poată desfăşura activitatea şi vom face foarte multe simulări, încercăm să mimăm cât mai multe situaţii în care am putea fi, să nu ne mai ia prin surprindere şi să nu mai ajungem iarăşi într-o situaţie neplăcută la Câmpulung. O altă prioritate este restabilirea încrederii populaţiei în spital. Va fi un mandat, un interimat cu foarte multă comunicare”, ne-a spus noul manager, Andrei Aron.