Fenomen meteo ciudat deasupra României! Ce sunt norii mammatus și în ce zone au fost văzuți? După avertizarea cod portocaliu de vijelii, un fenomen spectaculos a fermecat locuitorii din mai multe orașe din România. Înainte ca soarele să apună, pe cer s-a format o pătură de nori circulari, de un roz intens, care i-a lăsat pe toți muți de uimire.
În Roman, locuitorii au surprins „norișorii” inediți și au împărtășit imagini pe rețelele sociale, creând o adevărată senzație online. Însă adevăratul spectacol s-a petrecut în vestul țării, în județul Timiș, unde cerul a fost acaparat de nori Cumulonimbus, cunoscuți pentru densitatea lor și asociați cu ploi torențiale și instabilitate termică. Acești nori au oferit o priveliște impresionantă, iar oamenii nu au ratat ocazia să fotografieze fenomenul.
Printre cei mai spectaculoși au fost norii mammatus, formați din cauza condițiilor meteorologice furtunoase. Aceștia au apărut ca niște saci atârnați de cer, creând un efect vizual deosebit la apus, când lumina soarelui proiectată în pungi a oferit un adevărat tablou de lumină și culoare. Numele acestor nori provine din latină, „mamma”, însemnând uger sau sân, și au fost descriși pentru prima dată în 1894.
Și în Deva, după ploile intense de cod roșu, cerul a fost surprins prin acești nori, care apar rar și sunt caracterizați de formele rotunde ce atârnă precum niște saci. Pozele surprinse în cartierul din Deva, imediat după furtună, la apus, când razele soarelui străpungeau norii, au fost de-a dreptul impresionante.

Astfel de fenomene, deși rare, sunt un memento al puterii și frumuseții naturii, oferind spectacolul perfect după furtunile intense ce au lovit România.
Coloana Infinitului, a marelui Brâncuși, în drumul spre eternitate
Și în Târgu Jiu a fost o noapte care a uimit, când localnicii au putut vedea Coloana Infinutului la un frumos apus de soare. Coloana fără sfârșit, sau a „sacrificiului infinit”, considerată de unii punctul de vârf al artei moderne, reprezintă un adevărat „testament spiritual” al artistului Constantin Brâncuși, menit parcă să sprijine în veșnicie bolta cerului. Înaltă de 29,33 m este constituită din 16 module (potrivit specialiștilor, sunt 15 întregi și încă unul amplasat jumătate jos, respectiv jumătate sus) romboidale din fontă.


Sursa foto: Internet