
ARGEȘ. Peste 12.000 de misiuni pentru pompieri! Mii de incendii, accident și cazuri medicale grave în numai câteva luni!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Căpitan Puică Nicolae” al județului Argeș a gestionat peste 12.300 de misiuni operative, indicator care reflectă amploarea și diversitatea activităților desfășurate în sprijinul comunității. Echipajele operative au intervenit cu promptitudine pentru gestionarea situațiilor de urgență, acordarea primului ajutor medical calificat, salvarea persoanelor aflate în dificultate și limitarea efectelor evenimentelor care au pus în pericol viața, bunurile și mediul înconjurător.
Dinamica și complexitatea situațiilor de urgență au impus consolidarea capacității instituționale prin implementarea unor politici de management al resurselor umane orientate spre dezvoltarea competențelor profesionale, adaptarea continuă a personalului la noile provocări operaționale și eficientizarea mecanismelor de intervenție. În acest context, activitatea inspectoratului a urmărit aplicarea unor concepții moderne de management, cu scopul creșterii capacității de răspuns și al asigurării unei intervenții eficiente în gestionarea situațiilor de urgență apărute.
În plan operativ, pentru asigurarea unui răspuns prompt la solicitările venite din partea cetățenilor, în perioada ianuarie – 24 iulie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș a gestionat 12.373 de situații de urgență, dintre care 4.694 au reprezentat intervenții în situații de urgență, iar 7.679 au fost misiuni SMURD. Comparativ, în aceeași perioadă a anului 2025 au fost înregistrate 11.961 de intervenții, dintre care 5.048 au fost acțiuni în situații de urgență și 6.913 misiuni SMURD.
Analiza datelor evidențiază o creștere a numărului total de intervenții, menținându-se, totodată, caracterul diversificat al misiunilor executate. Cele mai multe solicitări au vizat acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență, precum și intervențiile pentru stingerea incendiilor.
În ceea ce privește incendiile, principalele cauze probabile identificate în perioada analizată au fost: defecțiunile instalațiilor electrice, coșurile și burlanele de fum defecte sau necurățate, fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător, folosirea focului deschis, acțiunile intenționate, lăsarea nesupravegheată a aparatelor electrice aflate sub tensiune, precum și exploatarea defectuoasă sau nesupravegherea mijloacelor de încălzire.
Din nefericire, nici anul acesta nu a fost lipsit de victime ale acestor tipuri de evenimente.
Tot în această perioadă de referință, pompierii argeșeni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a aproximativ 160 de incendii de vegetație uscată. Aceste evenimente, favorizate de temperaturile ridicate și, în numeroase cazuri, de neglijența umană, reprezintă un risc major pentru comunități, terenuri agricole, fondul forestier și mediul înconjurător. În acest context, intervenția rapidă și eficientă a forțelor operative rămâne esențială pentru limitarea efectelor produse.
Totodată, eficiența gestionării acestor situații depinde în mod direct și de responsabilitatea cetățenilor. Respectarea măsurilor de prevenire și adoptarea unui comportament preventiv contribuie în mod semnificativ la reducerea numărului incendiilor de vegetație și la protejarea vieții, bunurilor și patrimoniului natural. Din acest motiv, activitatea de prevenire și informare a populației reprezintă o componentă permanentă a misiunii instituției.
Încă de la debutul sezonului cu risc ridicat de producere a incendiilor de vegetație, personalul inspectoratului desfășoară acțiuni de informare preventivă în comunități, prin care sunt transmise principalele măsuri ce trebuie respectate pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente:
– nu incendiați vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;
– respectați prevederile legale care interzic arderea vegetației uscate;
– nu aruncați la întâmplare țigări, chibrituri sau alte materiale aprinse;
– supravegheați permanent orice sursă de foc și asigurați stingerea completă a acesteia înainte de părăsirea zonei;
– în cazul izbucnirii unui incendiu, apelați de îndată numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Atragem atenția asupra faptului că incendiile de vegetație uscată se pot propaga cu rapiditate, în special în perioadele caniculare și în condiții de vânt puternic, punând în pericol vieți omenești, gospodării, culturi agricole, păduri și habitate naturale. Cele mai multe dintre aceste evenimente pot fi prevenite prin respectarea normelor de prevenire și prin manifestarea unui comportament responsabil.
Reamintim, de asemenea, că arderea vegetației uscate este strict interzisă de legislația în vigoare, iar nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice. O singură acțiune iresponsabilă poate genera consecințe deosebit de grave, motiv pentru care responsabilitatea și prevenția trebuie să reprezinte preocupări permanente ale fiecăruia dintre noi.
*
PROTECȚIA COMUNITĂȚILOR
Protecția comunităților a fost asigurată prin desfășurarea misiunilor destinate limitării și înlăturării efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, gestionării situațiilor de urgență generate de incendii și accidente, asanării teritoriului de muniția rămasă neexplodată, precum și prin acțiuni pentru protecția mediului. Printre cele mai relevante astfel de misiuni, amintim:
1. Intervenții generate de fenomene meteorologice periculoase
În luna iunie 2026, la nivelul județului Argeș au fost emise avertizări și atenționări meteorologice privind manifestarea ploilor torențiale și a intensificărilor vântului. Cele mai semnificative efecte s-au înregistrat în data de 9 iunie 2026, în municipiul Câmpulung, unde precipitațiile abundente au provocat acumulări importante de apă. Echipajele de intervenție au acționat pentru evacuarea apei din beciurile și anexele mai multor gospodării, intervențiile fiind desfășurate cu operativitate pe străzile Calea Măgurii, Ion Mihalache, I.C. Brătianu, Dr. Fălcoianu, Dumitru Alimăneșteanu, Constantin Brâncoveanu, 13 Septembrie, Ion Girculescu, I.L. Caragiale și Negru Vodă.
2. Incendiu la o construcție și anexe gospodărești
În data de 17 ianuarie 2026, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o construcție și mai multe anexe din comuna Stoenești, strada Amiral Dan Zaharia. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcție, existând risc major de propagare la anexele și căsuțele dezafectate din imediata vecinătate, pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Intervenția promptă a echipajelor a condus la localizarea și lichidarea incendiului, fără a fi înregistrate victime.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise.
3. Incendiu de vegetație uscată în comuna Corbeni
La data de 10 martie 2026, pompierii din cadrul mai multor subunități de intervenție din județ au acționat pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, mărăciniș și litieră izbucnit pe raza comunei Corbeni. Incendiul a fost lichidat în ziua următoare, intervenția fiind îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile (litieră, vegetație uscată, mărăciniș și trunchiuri de arbori), precum și de suprafața afectată, estimată la aproximativ 18 hectare.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.
4. Accident rutier cu autocisternă încărcată cu produse inflamabile
În data de 19 iunie a.c., pompierii argeșeni au intervenit în comuna Cotmeana, la un accident rutier în care a fost implicată o autocisternă încărcată cu aproximativ 31 de tone de benzină. În urma producerii evenimentului, autocisterna s-a răsturnat parțial în afara părții carosabile, fiind necesară mobilizarea unui dispozitiv complex de intervenție. Forțele operative au instituit un perimetru de siguranță, au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, au sprijinit evacuarea persoanelor rămase blocate în trafic și au acționat cu spumogen asupra autocisternei pentru diminuarea riscului de aprindere. De asemenea, s-a desfășurat operațiunea de transvazare a combustibilului din compartimentul avariat al cisternei.
5. O misiune pirotehnică
În luna mai 2026, echipa pirotehnică din cadrul instituției a executat o misiune de distrugere controlată a muniției provenite din perioada celor două războaie mondiale. Aceasta a reprezentat prima acțiune de acest tip desfășurată în anul 2026, în cadrul căreia au fost distruse: bombe de aruncător explozive de calibrul 50 mm, o bombă de aruncător de calibrul 120 mm (fără focos și fără stabilizator), un proiectil exploziv fără focos de calibrul 76,2 mm și un proiectil exploziv de calibrul 105 mm. Pentru prevenirea producerii unor evenimente nedorite, recomandăm cetățenilor ca, în situația descoperirii unor obiecte metalice ce pot semăna cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau alte elemente de muniție, să respecte următoarele măsuri:
– să nu atingă obiectele descoperite;
– să nu le lovească și să nu le deplaseze din locul în care au fost găsite;
– să nu încerce depozitarea acestora în locuințe, la locul de muncă sau în centre de colectare a deșeurilor metalice;
– să apeleze de îndată numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pentru ca echipajele specializate să intervină în vederea ridicării și neutralizării acestora.
*
NOI DOTĂRI ALE PARCULUI AUTO
Departamentul pentru Situații de Urgență continuă implementarea măsurilor destinate modernizării și dezvoltării capacității operaționale a structurilor de intervenție, prin înnoirea și extinderea parcului auto destinat misiunilor medicale de urgență. În acest context, instituția noastră a beneficiat de suplimentarea dotării operative prin recepționarea a șase ambulanțe SMURD, dintre care cinci ambulanțe pentru prim ajutor calificat și o ambulanță de terapie intensivă mobilă. Noile autospeciale au fost repartizate către următoarele subunități de intervenție din județ: Detașamentul de Pompieri Pitești, Detașamentul de Pompieri Câmpulung, Detașamentul de Pompieri Bradu, Secția de Pompieri Costești, Garda de Intervenție Topoloveni și Punctul de Lucru Izvoru.
Această investiție contribuie la creșterea capacității de intervenție și la îmbunătățirea calității serviciilor medicale de urgență furnizate populației, prin asigurarea unor mijloace tehnice moderne, adaptate cerințelor operative actuale. Totodată, noile dotări permit desfășurarea misiunilor în condiții de siguranță sporită pentru personalul medical și paramedical, precum și reducerea timpilor de răspuns în situații critice.
*
IMPLEMENTARE PROIECTE
La jumătatea anului 2026, instituția noastră continuă implementarea unor proiecte de investiții menite să dezvolte infrastructura operațională și capacitatea de pregătire a personalului de intervenție. Proiectele vizează demolarea și reconstruirea sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, precum și a trei subunități de intervenție, respectiv Pitești, Bradu și Câmpulung.
Modernizarea și extinderea facilităților destinate activităților operative reprezintă o componentă esențială a procesului de consolidare a capacității instituționale și de creștere a eficienței în gestionarea situațiilor de urgență. Aceste investiții contribuie la reducerea timpilor de răspuns, la îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru personal și la creșterea nivelului de siguranță oferit comunităților din județul Argeș.
Totodată, un alt proiect de amploare al instituției noastre este parcul fotovoltaic din comuna Căteasca. Este vorba despre amplasarea a 367 de panouri fotovoltaice pe sol, investiția fiind finanțată prin Programul „Fondul de Modernizare” (FM) – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, aferent apelului destinat solicitanților din sectorul public, în cadrul Programului-cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei. Prin implementarea acestui proiect, ISU Argeș urmărește creșterea eficienței energetice, reducerea costurilor operaționale și consolidarea angajamentului instituției față de protecția mediului și utilizarea sustenabilă a resurselor.
Continuăm demersurile pentru identificarea și accesarea de noi oportunități de finanțare europeană, în vederea dezvoltării și modernizării infrastructurii instituției.
*
ASISTENȚĂ INTERNAȚIONALĂ
Profesionalismul pompierilor salvatori argeșeni a fost demonstrat și în cadrul misiunii internaționale de sprijin, derulată, în perioada menționată, în ajutorul autorităților și comunităților din Franța, pentru gestionarea incendiilor de vegetație care pun în pericol viața și bunurile comunităților locale, precum și prin acțiuni de monitorizare în zonele cu risc ridicat.
Participarea la aceste misiuni internaționale demonstrează nu doar profesionalismul, ci și angajamentul nostru de a contribui la eforturile comune europene.
*
ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL APĂRĂRII ÎMPOTRIVA INCENDIILOR
În domeniul apărării împotriva incendiilor, activitatea instituției noastre a fost orientată cu prioritate către consolidarea culturii de securitate la nivelul comunităților și creșterea gradului de responsabilizare a autorităților administrației publice locale, având în vedere rolul esențial pe care acestea îl dețin în gestionarea situațiilor de urgență. Totodată, au fost promovate măsuri menite să asigure implicarea coordonată a tuturor factorilor cu atribuții în domeniu, în vederea dezvoltării capacității de răspuns și a creșterii nivelului de pregătire a comunităților.
În primele șase luni ale anului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a soluționat peste 670 de solicitări privind emiterea autorizațiilor și avizelor de securitate la incendiu sau de protecție civilă, precum și a punctelor de vedere și acordurilor de specialitate. Numărul ridicat al solicitărilor reflectă preocuparea tot mai accentuată a beneficiarilor pentru respectarea prevederilor legale și asigurarea unui climat de siguranță pentru utilizatorii construcțiilor și obiectivelor, dar și efortul constant depus de specialiștii inspectoratului pentru soluționarea acestora, în raport cu resursele umane disponibile.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, o atenție deosebită a fost acordată soluționării cu celeritate a solicitărilor privind emiterea avizelor și autorizațiilor pentru obiective finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și prin alte programe cu finanțare din fonduri europene, în vederea sprijinirii implementării investițiilor și respectării termenelor asumate de beneficiari.
ACTIVITATEA DE CONTROL ȘI PREVENIRE
În intervalul ianuarie – 27 iulie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat peste 760 de controale la obiective aparținând diferitelor categorii de activitate. În urma verificărilor efectuate au fost identificate aproximativ 1.400 de deficiențe, fiind aplicate 895 de avertismente și 385 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.637.000 de lei.
Pe lângă activitatea de control, inspectorii de prevenire au acordat asistență tehnică de specialitate autorităților administrației publice locale, unităților sanitare, instituțiilor de învățământ, unităților de cult și operatorilor economici, în vederea identificării și eliminării factorilor de risc generatori de incendii, precum și pentru implementarea măsurilor dispuse în urma verificărilor efectuate.
Având în vedere că siguranța cetățenilor reprezintă un obiectiv permanent al instituției, Inspecția de Prevenire desfășoară în mod constant activități de informare preventivă destinate populației și categoriilor de beneficiari. Acestea urmăresc promovarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență și familiarizarea cetățenilor cu modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unor astfel de evenimente, contribuind la reducerea riscurilor și la limitarea efectelor generate de acestea.
Prin îmbinarea activităților de control, consiliere și informare preventivă, ISU Argeș urmărește consolidarea unui climat de siguranță la nivelul județului și dezvoltarea unei culturi a prevenirii bazate pe responsabilitate și respectarea prevederilor legale.
*
INFORMARE PREVENTIVĂ/CAMPANII DE CONȘTIENTIZARE
Dezvoltarea unei culturi a prevenirii și consolidarea climatului de securitate în rândul comunității au reprezentat, și în perioada de referință, obiective prioritare ale instituției noastre. În acest sens, au fost continuate acțiunile de informare preventivă și campaniile de conștientizare, având ca scop responsabilizarea cetățenilor cu privire la riscurile generate de nerespectarea măsurilor și regulilor de prevenire a incendiilor și de comportare în situații de urgență.
Un accent deosebit a fost pus pe activitățile destinate copiilor și tinerilor, categorie de public care s-a remarcat printr-un grad ridicat de receptivitate și implicare. Participarea constantă la lecțiile de informare preventivă, precum și la concursurile cercurilor tehnico-aplicative cu tematică de pompieri și protecție civilă demonstrează interesul acestora pentru însușirea măsurilor de prevenire și formarea unui comportament responsabil în situații de urgență.
Activitățile desfășurate au fost susținute prin materiale informative și educative realizate în acest scop, iar promovarea acestora a beneficiat de o vizibilitate semnificativă atât în mass-media, cât și în mediul online, contribuind la creșterea gradului de informare și conștientizare a populației.
*
În aceeași direcție a consolidării rezilienței comunităților, proiectul „Salvator din Pasiune” a oferit persoanelor dornice să contribuie la salvarea de vieți oportunitatea de a deveni voluntari și de a participa la misiuni alături de salvatorii profesioniști, după parcurgerea programelor obligatorii de pregătire.
Proiectul s-a bucurat de un succes remarcabil, astfel că, în prezent, instituția noastră beneficiază de sprijinul a 540 de voluntari activi.
În perioada ianuarie – iulie 2026, aceștia au participat la peste 4.700 de misiuni operative, precum și la mai mult de 50 de activități preventive. Printre acestea se numără și proiectul „Alternative la Violență, Tu Alegi!”, unul dintre cele mai ample demersuri desfășurate în intervalul 31 martie – 13 mai 2026.
Implementat la nivelul județului Argeș, proiectul a urmărit crearea unui mediu școlar mai sigur și mai prietenos pentru elevi. În cadrul acestuia, 28 de unități de învățământ au beneficiat de activități interactive și sesiuni educaționale dedicate prevenirii violenței și acordării primului ajutor, fiind instruite peste 1.700 de persoane, elevi și cadre didactice.
De asemenea, voluntarii SMURD au fost implicați în peste 50 de exerciții de evacuare și protecție, contribuind la pregătirea pentru situații de urgență a aproape 11.000 de preșcolari, elevi și studenți, precum și a aproximativ 1.100 de cadre didactice, personal nedidactic și auxiliar. Exercițiile au fost organizate în creșe, grădinițe, școli, licee și la Universitatea Politehnica București – Centrul Universitar Pitești.
Totodată, prin proiectul „Reziliență incluzivă la dezastre”, colegii noștri organizează lunar sesiuni de pregătire dedicate persoanelor cu dizabilități vizuale, auditive, psiho-intelectuale și locomotorii. Numai în acest an, aproximativ 200 de persoane au beneficiat de instruire, iar trei instituții au participat și la ateliere de acordare a primului ajutor.
Totodată, a fost finalizată campania „Detector pentru Viață”, în cadrul căreia au fost instalate 498 de detectoare, respectiv 374 de detectoare de fum și 124 de detectoare de monoxid de carbon. Acestea au fost montate în locuințe din 10 unități administrativ-teritoriale ale județului Argeș, respectiv comunele Bogați, Călinești, Titești, Valea Iașului, Godeni, Cosești, Moșoaia, Dobrești, Lerești și Rucăr, în vederea creșterii nivelului de protecție și siguranță a populației în fața riscurilor generate de incendii și intoxicații cu monoxid de carbon.
Prin toate aceste demersuri, ISU Argeș își reafirmă angajamentul de a promova permanent cultura prevenirii, siguranța și responsabilitatea civică, acționând în spiritul legii și în beneficiul întregii comunități.
*
În perioada de referință, Centrul de Formare, Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență a desfășurat un număr semnificativ de activități de instruire și perfecționare profesională, la care au participat cadre militare din cadrul ISU Argeș și al inspectoratelor pentru situații de urgență din județele învecinate, voluntari înscriși în programul „Salvator din pasiune”, precum și personal din cadrul altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
Totodată, au fost continuate activitățile de instruire și pregătire desfășurate în colaborare cu alte instituții și structuri din județ, în scopul dezvoltării capacității de intervenție și consolidării cooperării interinstituționale în gestionarea situațiilor de urgență.
*
În continuare, pompierii militari ai inspectoratului își desfășoară activitatea în regim permanent, asigurând, 24 de ore din 24, gestionarea operativă a situațiilor de urgență, intervenția pentru limitarea și înlăturarea efectelor acestora, precum și acordarea primului ajutor medical calificat persoanelor aflate în dificultate.
Totodată, instituția noastră va continua desfășurarea activităților de informare preventivă și transmiterea către populație a recomandărilor privind comportamentul preventiv în situații de urgență. Respectarea acestor măsuri, accesibile și ușor de aplicat, contribuie la reducerea riscului producerii unor evenimente nedorite, la limitarea consecințelor acestora și, în numeroase situații, la protejarea vieții și bunurilor cetățenilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
