ATENȚIE argeșeni! Se OPREȘTE CURENTUL în mai multe localități din județ. LISTA zonelor afectate! Mii de oameni rămân în BEZNĂ!
Locuitorii din mai multe comune din județul Argeș vor rămâne fără energie electrică luni, 3 august 2026, din cauza unor lucrări programate de Distribuție Oltenia la rețelele electrice. Compania anunță că intervențiile sunt necesare pentru creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică, asigurarea continuității serviciului și îmbunătățirea calității energiei distribuite.
În intervalul 09:00 – 17:00, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în următoarele zone:
Mozăceni – PTA Cămin Subingineri;
Morărești – PTA Mozăceni Deal, circuitele nr. 1, 2 și 3;
Cuca – PTA Săpunari 1, circuitul 2;
Merișani – PTA Cuca 1, circuitul 1, PTA Dobrogostea circuitul 2, PTA Pompe Andrei Nova Oil și PTA Asaldi Merișani.
Reprezentanții Distribuție Oltenia precizează că programul lucrărilor poate fi modificat sau reprogramat dacă vremea va fi nefavorabilă.
Avertisment pentru populație
Operatorul de distribuție atrage atenția că intervențiile neautorizate asupra instalațiilor electrice pot avea consecințe grave și reprezintă un pericol iminent de electrocutare. Cetățenii sunt avertizați să nu intre în posturile de transformare, să nu urce pe stâlpii rețelelor electrice și să nu înlocuiască siguranțele electrice din posturile de transformare, cutiile de distribuție sau firidele de la locuințe.
Cum pot fi semnalate avariile
În cazul unor probleme în alimentarea cu energie electrică, consumatorii din județul Argeș pot sesiza operatorul non-stop la următoarele numere:
0800 500 000 – apel gratuit din orice rețea;
0251 408 006;
0251 408 007;
0251 408 008 – apeluri cu tarif normal.
Distribuție Oltenia precizează că utilizatorii pot raporta rapid întreruperile folosind doar codul locului de consum, înscris pe factura de energie electrică și care începe cu 005, împreună cu numărul de telefon, fără a mai fi necesară intervenția unui operator.