ULTIMĂ
ORĂ

Autostrada A1 închisă complet pe un tronson! Șoferii sunt revoltați!

Autostrada A1 închisă complet pe un tronson! Șoferii sunt revoltați!

Circulația pe Autostrada A1, între nodurile Topolovățu Mare și Balinț, în județul Timiș, a fost complet închisă începând de luni, 21 iulie 2025, pentru lucrări de reparații. Decizia a fost luată imediat după ce, pe același tronson, lucrările în sensul opus – Lugoj-Timișoara – fuseseră finalizate. Traficul a fost deviat pe drumurile naționale, iar măsura a provocat un val de nemulțumiri în rândul șoferilor și al locuitorilor din zonă.

CITEȘTE ȘI: Piteșteanul care a dat peste cap Insula Iubirii! Cine este Octavian, tânăra ispită de 26 de ani!

Rute ocolitoare și nervi întinși la maximum

În perioada închiderii, traficul dinspre Timișoara spre Lugoj este deviat pe traseul: Centura Lugoj – Coștei – Belinț – Topolovăț. Aceeași soluție a fost aplicată și anterior, când lucrările se desfășurau în sensul invers. Firma Drumuri și Poduri Banat s-a mutat acum pe partea opusă a carosabilului pentru a continua lucrările.

Asociația Pro Infrastructura: „Se putea lucra cu autostrada deschisă!”

Critici dure au venit din partea Asociației Pro Infrastructura, care monitorizează marile șantiere din România. Aceștia acuză autoritățile că aleg soluția „cea mai comodă”, închizând complet circulația, în loc să mențină deschisă câte o bandă pe sens, așa cum se procedează în multe țări europene.

„Slovenii lucrează acum la două tuneluri și trei poduri pe autostrada A1 și nu au închis tot traficul. Se circulă în regim 1+1 pe un sens, cu parapete de siguranță între fluxuri. La noi, pentru comoditatea câtorva, mii de șoferi pierd timp și nervi în trafic”, a transmis Asociația.

DRDP Timișoara: „Siguranța este prioritatea”

În replică, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a explicat că decizia de închidere a fost luată cu avizul CNAIR și al Poliției Rutiere, în baza unui plan elaborat de constructor.

„Pe acest tronson se lucrează pe toată lățimea carosabilului – sunt necesare frezări, reparații ale stratului suport și asfaltări pe ambele benzi. Utilajele ocupă tot spațiul, iar pentru protecția muncitorilor, devierea completă a traficului a fost singura soluție viabilă”, a explicat Alina Sabou, purtătoarea de cuvânt a DRDP Timișoara.

Aceasta a adăugat că menținerea circulației pe un singur fir ar fi implicat riscuri mari de accidente frontale și ar fi îngreunat intervenția echipajelor de urgență în caz de incident.

Termen-limită: 1 august

Firma executantă s-a angajat să finalizeze lucrările până la 1 august, dată critică având în vedere că luna august înregistrează cele mai mari volume de trafic pe Autostrada A1.

DRDP Timișoara avertizează șoferii să nu se lase induși în eroare de aplicațiile de navigație, care pot sugera rute pe drumuri locale neadaptate traficului greu. Traseul oficial recomandat pentru direcția Nădlac/Arad/Timișoara – Deva/Sibiu este: Topolovățu Mare → DJ 572 → DN 6 → Belinț → Coșteiu → VO Lugoj → A6 → nod rutier Balinț → A1.

Până la redeschiderea completă a traficului, șoferii sunt sfătuiți să manifeste răbdare și prudență.

Autostrada A1 închisă complet pe un tronson! Șoferii sunt revoltați!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.