ULTIMĂ
ORĂ

AVERTIZARE ANM! Vine GERUL și NINSORI ABUNDENTE! Temperaturi de -15 GRADE! 

AVERTIZARE ANM! Vine GERUL și NINSORI ABUNDENTE! Temperaturi de -15 GRADE! 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă pentru intervalul 8 februarie, ora 10.00 – 10 februarie, ora 20.00. Conform specialiștilor, România se va confrunta cu un val de aer rece, ninsori și intensificări ale vântului, temperaturile urmând să scadă drastic în mai multe regiuni ale țării.

CITEȘTE ȘI: Spitalul Județean de Urgență Pitești angajează! Posturile scoase la concurs!

Precipitațiile, predominant sub formă de ninsoare, vor apărea inițial duminică și în noaptea de duminică spre luni în Moldova, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei. Ulterior, începând de luni seară și până marți la ora 20.00, aria ninsorilor se va extinde în special în Oltenia, Banat, Transilvania și în zonele montane.

Zăpadă de 15 centimetri și risc de polei

În ceea ce privește depunerile de zăpadă, meteorologii estimează un strat nou de 5-10 cm în majoritatea zonelor vizate, în timp ce la munte acesta va ajunge, în general, la 15 cm. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 5-10 l/mp, iar în sud-vestul teritoriului și la munte vor atinge 15 l/mp. Izolat, există condiții pentru formarea poleiului sau a ghețușului.

Vântul va prezenta intensificări locale în sudul, estul și sud-vestul țării, unde viteza la rafală va atinge, în general, 45-50 km/h. În zonele de mare altitudine, fenomenele vor fi mult mai intense:

  • În Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 80-90 km/h.
  • În aceste regiuni montane, ninsoarea va fi viscolită temporar, determinând scăderea vizibilității.

Temperaturi minime de până la -15 grade Celsius

Vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice, iar noaptea de luni spre marți (9/10 februarie) va aduce ger în Moldova și în estul Transilvaniei. Potrivit ANM, în aceste zone temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 3 grade Celsius.

Valorile termice minime vor fi deosebit de scăzute la nivelul întregii țări, situându-se, în general, între -15 și -5 grade Celsius, ceea ce va accentua senzația de frig în zilele următoare.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.