ULTIMĂ
ORĂ

Avocat argeșean, trimis în judecată pentru trafic de influență

Avocatul Ionel Ilie, din cadrul Baroului Argeș, a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, de procurorii DNA-Serviciul Teritorial Piteşti pentru trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: „În noaptea de 30.09.2019/01.10.2019, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins în mod direct de la o persoană, condamnată într-un dosar penal, în primă instanță, suma de 2.000 euro.
Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpat în schimbul influenței pe care ar fi afirmat că o are asupra magistraților din cadrul Curții de Apel Pitești, care urmau să soluționeze apelul în dosarul penal în care era judecată persoana respectivă, și pe care ar fi promis că-i va determina să pronunțe o soluție favorabilă, de condamnare cu suspendare.În același context, în ziua de 01.10.2019, în jurul orelor 19:00, inculpatul ar fi primit de la cumpărătorul de influență suma de 5.000 lei, ca parte din suma de 2.000 euro pretinsă anterior”.

La data de 22 ianuarie 2020, inculpatul a fost prezentat Curții de Apel Pitești cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă de instanța de judecată, dispunându-se măsura preventivă a arestului la domiciliu.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, până la concurența sumei de 5.000 lei, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm