prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Bătaie cruntă într-un liceu din Pitești! Elev reținut!

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, și reținut un minor de 16 ani.

CITEȘTE ȘI: SURSE: VALERICĂ NICOLAE ȘI-A ARANJAT PLECAREA DE LA POLIȚIA LOCALĂ!

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 04 octombrie a.c., în timp ce se afla în curtea unui liceu din Pitești, unde este elev, în urma unui conflict preexistent, minorul ar fi lovit un alt elev, tulburând, astfel, ordinea și liniștea publică.

După administrarea probatoriului, la data de 12 octombrie a.c., minorul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Menționăm faptul că, polițiștii au desfășurat, la unitatea de învățământ în cauză, activități specifice la data de 02 octombrie a.c.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News sau pe Tik Tok

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv. Powered by VA Labs, Hosted by VA Host.