
Deranjul şi grija pentru cetăţeni l-a costat pe Bebe Ivan, primarul comunei Băbana 1000 de lei.Cam aşa se poate explica în câteva cuvinte faptul că, în urma inundaţiilor din comună, edilul a decis să trimită o adresă scrisă, conform legii, prin care să informeze şi totodată să ceară Direcţiei de Sănătate Publică Argeş să vină să preleveze probe din fântâni. Asta deoarece îşi făcea griji că apa nu mai este potabilă. Reprezentanţii DSP au fost prompţi, au venit la faţa locului iar a doua zi, surpriza… au trimis pe fax şi nota de plată…cel mai probabil pentru deranj.
A primit factura prin fax fără să fie informat că este bun de plată
În urma ploilor şi a inundaţiilor care au avut în judeţ, mai mulţi primari au decis să ia probe pentru analize din fântânile din comună pentru a afla dacă apa mai este potabilă sau nu. Este şi cazul lui Bebe Ivan, primarul comunei Băbana care în urma inundaţiilor din comună, din grijă pentru cetăţeni, a trimis o adresă scrisă Direcţiei de Sănătate Publică Argeş prin care îi informa pe aceştia de inundaţii şi totodată solicita analize la apă. Până aici nici un fel de problemă, reprezentanţii DSP chiar au fost prompţi, au venit a doua zi, au luat probe din fântâni pentru analize. Şi într-un final rezultatele au ieşit bune. Apa este potabilă, cetăţenii nu au de ce să îşi facă probleme, viaţa lor nefiind pusă în pericol. Numai că, toată această grijă l-a costat pe Bebe Ivan care, a doua zi a primit pe fax de la DSP o factură de 1000 de lei. Deranjul l-a costat, el fiind bun de plată. Numai că edilul nu s-a pierdut cu firea aşa repede şi le-a trimis factura înapoi, justificând că nimeni nu l-a înştiinţat că trebuie să plătească ceva şi că nici nu are un contract încheiat între primărie şi DSP. „ Am făcut o adresă către DSP să vină să îmi facă analize la apă. Asta conform legii, deoarece dacă nu îi anunţam şi se îmbolnăvea cineva din comună, eu eram vinovat. Ei au venit, au luat probe dar nimeni nu mi-a spus că trebuie să plătesc ceva. Iar a doua zi mi-au trimis factura pe fax. Eu le-am returnat-o, nu mi se pare că au procedat corect, nu există niciun contract încheiat între primărie şi instituţia lor. Şi mai mult decât atât, ar fi trebuit să mă înştiinţeze. Iar într-un final, reprezentanţii instituţiei au recunoscut că a fost o eroare, nu trebuia să îmi factureze”, a afirmat Bebe Ivan.
Adrian Stoica: „ Nu mai avem fonduri pentru analize gratuite”
Dacă a fost o eroare sau nu, dacă edilul din Băbana trebuia să primească o factură sau nu, doar pentru faptul că a făcut ce spune legea şi s-a preocupat de sănătatea cetăţenilor din comună, nimeni nu poate să ne spună cu certitudine. Cert este faptul că deşi directorul DSP, Adrian Stoică nu îşi asumă vina, anumite voci din instituţie recunosc că a fost o eroare, că acea factură nu trebuia să existe. Însă Adrian Stoica este de altă părere spunând că primarul trebuie să plătească dacă a solicitat probe.„ Solicitarea de plată a probei s-a făcut în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 974/2004. Domnul primar ne-a abordat, el a ridicat problema, iar în urma solicitării dumnealui, noi am emis factura. Anul trecut s-au făcut analize gratuite pentru că am avut bani în program alocaţi de Ministerul Sănătăţii, însă anul acesta nu mai avem fonduri, nu mai putem face analize gratuite”. Însă la întrebările de ce primarul nu a fost înştiinţat că este bun de plată şi de ce nu s-a încheiat un contract între primărie şi DSP, directorul Adrian Stoica nu are răspunsuri certe.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
