Colonelul Ion Popa, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș a prezentat astăzi opiniei publice, într-o conferință de presă, bilanțul instituției pe anul trecut. Printre invitați s-au numărat prefectul, Mihai Oprescu, președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău dar și câțiva dintre șefii instituțiilor colaboratoare. Potrivit statisticilor, în anul 2014, inspectoratul a fost solicitat pentru a interveni la 10564 evenimente din care : 1774 acţiuni situaţii de urgenţă şi 8790 acţiuni SMURD, în creştere cu 3 % faţă de cele 10313 evenimente înregistrate în anul 2013. Cele mai multe incendii în anul 2014 au fost generate de : instalaţii electrice defecte (7,07 %), coş, burlan de fum defect sau necurăţat (5,64 %), focul deschis (4,14 %), acţiune intenţionata (8,56 %).Pe timpul intervenţiilor, în anul 2014, au fost înregistrate un număr de 66 victime astfel: decedaţi 11 (5 arşi, 3 asfixiaţi şi 3 din alte situaţii); răniţi 55 ( prin ardere 5, prin intoxicaţii cu fum 9 şi din alte situaţii 41) în scădere cu 10,4 % faţă de anul 2013, când au fost înregistrate 69 victime (7 decedaţi/62 răniţi). În perioada 01.01.-31.12.2014, pe timpul intervenţiilor (fără SMURD) au fost salvate 208 persoane – 187 adulţi/21 copii (65 adulţi – incendii/120 alte situaţii de urgenţă // 1 copil – incendii/20 alte situaţii de urgenţă), în creştere cu 141 % faţă de cele 86 persoane salvate pe timpul intervenţiilor în anul 2013 (75 adulţi/11 copii ), fiind protejate bunuri şi instalaţii în valoare totală de 74.813.670 lei. În anul 2014, echipajul TIM a intervenit în 561 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă dintre care 48 stop cardio respirator şi 140 accidente rutiere cu/fără descarcerare ), desfăşurându-şi activitatea în 222 zile din totalul celor 365 zile ale anului 2014.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp