
Prea mult par pe corp, menstruaţie neregulata, acnee, kilograme în plus… Sunt doar câteva din semnele care ar trebui sa te trimita imediat la medic, mai ales daca apar în adolescenţa Cu sindromul ovarului polichistic nu e de gluma”! Potrivit revistei Unica, chisturile ovariene nu înseamna sindromul ovarului polichistic. Semnele de început, care ar trebui sa te trimita la un control de specialitate, sunt: dereglarile menstruale repetate, adica numarul redus de cicluri menstruale pe an sau chiar absenţa acestora pe o perioada lunga de timp. De asemenea, se accentueaza durerile pelvine la menstruaţie, apare parul nedorit pe faţa, piept, abdomen, spate sau chiar pe degete şi pot aparea neplaceri precum acneea, pielea grasa, matreaţa, creşterea în greutate.
Netratat în timp util, sindromul ovarului polichistic poate duce la infertilitate. Sunt şi cazuri în care femeile pot ramâne însarcinate, însa exista risc de avort spontan, diabet gestaţional, de naştere prematura şi e nevoie de monitorizare permanenta pe parcursul sarcinii. Adesea, simptomele par sa nu aiba legatura unele cu altele, aşa ca diagnosticul corect este crucial pentru un tratament efi cient. Pe lânga ecografia transvaginala, se impun teste hormonale. În unele cazuri, se recomanda tratamentul chirurgical, dar acesta se efectueaza laparoscopic, fara riscuri.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
