ULTIMĂ
ORĂ

BREAKING! SUSȚINE AUR Guvernul Veștea? Gheorghe Piperea a făcut anunțul care CUTREMURĂ scena politică!

BREAKING! SUSȚINE AUR Guvernul Veștea? Gheorghe Piperea a făcut anunțul care CUTREMURĂ scena politică!

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a condiționat eventualele negocieri cu premierul desemnat Adrian Veștea de retragerea a două afirmații recente ale acestuia. Potrivit politicianului, discuțiile pot avea loc doar dacă Veștea renunță la excluderea unei colaborări cu AUR și la angajamentul de a guverna exclusiv pe baza programului propus de Ilie Bolojan, fără nicio modificare.

CITEȘTE ȘI: Vestea momentului pentru toți șoferii! S-a aflat data când va fi gata Autostrada Sibiu-Pitești. E oficial!

Piperea a lansat un avertisment la adresa lui Adrian Veștea, susținând că acesta se află într-o poziție politică vulnerabilă, similară cu cea a lui Eugen Tomac, deoarece nu ar avea în spate susținerea unui partid puternic în acest moment.

Într-o intervenție la Realitatea Plus, Gheorghe Piperea a precizat că, deși nu s-a consultat încă oficial cu liderii partidului, consideră că o discuție cu premierul desemnat este condiționată de o schimbare de atitudine a acestuia.

„Eu mă îndoiesc că este deschis domnul Veștea la discuții, eu sunt absolut convins, nu l-am auzit, dar intuiesc că a fost un gest probabil rezultat din frustrare, ca să nu-i zic disperare. În orice caz, o discuție cel puțin din perspectiva mea e mult prea devreme ca să fi putut să discut cu George Simion sau cu Petrișor Peiu, sau cu ceilalți din partid ca să știu care e opinia lor, dar în opinia mea o discuție de genul acesta cu domnul Veștea se poate face exclusiv în situația în care își retrage cele două afirmații, absolut categorice, pe care le-a făcut și pe care vi le-am reamintit, adică aceea că exclude o colaborare cu AUR și respectiv că se va baza exclusiv, fără niciun fel de schimbare de virgulă măcar, pe programul de guvernare al lui Bolojan”, a declarat europarlamentarul.

Referitor la situația politică a lui Adrian Veștea în interiorul PNL, Piperea a sugerat că acesta ar fi izolat de propria formațiune. „Dacă se merge în acest ritm, categoric răspunsul nostru va fi NU, în orice caz trebuie văzut ce anume pune pe masă, ce guvern pune pe masă, ce program de guvernare pune pe masă, nu ăsta al lui Bolojan, cu ce forțe politice va face acest guvern, pentru că domnia sa în momentul de față este un exclus virtual, de facto, din partidul din care a făcut parte până ieri la ora 10:00 și în consecință e într-o poziție similară, dacă vreți, cu cea pe care a avut-o domnul Tomac. Ori noi nu am vrut să votăm cu Tomac, printre altele și pentru că are această poziție ciudată de, cum să-i spun, persoană care nu are un partid parlamentar în spate”, a mai spus Piperea pentru sursa citată.

Poziția AUR privind formarea guvernului

Gheorghe Piperea a subliniat că formațiunea din care face parte acceptă să intre la guvernare doar dacă premierul este fie propus, fie acceptat de AUR. Acesta a adăugat că o variantă de cabinet format din miniștri PSD și AUR, dar condus de un prim-ministru fără apartenență politică, este respinsă atât de Nicușor Dan, cât și de instituțiile europene.

„A spus foarte clar domnul Simion, a repetat-o și domnul Peiu, AUR își asumă un mandat de a guverna categoric, dar pune condiția ca premierul fie să fie dat de AUR, fie să fie acceptat de AUR. Altfel, n-are cum să intre la guvernare. Nu, nu-și are sensul. Așadar, dacă se trece peste această, acest blocaj decizional sau, mai bine zis, emoțional al lui Nicușor Dan, că nu vrea să audă de AUR, dacă se acceptă această condiție pusă de Simion, atunci probabil că se poate face o discuție și se poate debloca situația. Altfel, mă îndoiesc că se poate ajunge la ceva, din punctul acesta de vedere”, a concluzionat politicianul la Realitatea Plus.

Adrian Veștea se declară deschis negocierilor

În replică, premierul desemnat Adrian Veștea a afirmat că este dispus să negocieze cu toate forțele politice reprezentate în Parlament, menționând explicit și partidul AUR.

„Eu îi respect pe toți cei care sunt de bună credință, nu mă deranjează faptul că vor fi parlamentari AUR care se gândesc că este un moment important în care trebuie să lăsăm orgoliile și să nu mai tratăm lucrurile cum au fost tratate până acum, în a ne distila și a ne izola în poziții de natură formatoare”, a precizat Adrian Veștea.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.