Câmpulungean găsit decedat printre lucrurile din cămăruţa unde stătea!

DISTRIBUIȚI

Câmpulungean găsit decedat printre lucrurile din cămăruţa unde stătea! Un bărbat de 83 de ani din Câmpulung a fost găsit decedat în locuinţa sa de pe strada Cuza Vodă din Câmpulung.

Acesta locuia singur, şi se pare că avea şi probleme de sănătate. Bătrânul era ajutat de copii, iar duminică în jurul prânzului, când i-au vrut să îi ducă ceva de mâncare, l-au zărit căzut printre lucrurile din cămăruţa unde stătea. Oamenii au sunat imediat la 112 şi au cerut sprijin. În primul rând au sosit pompierii din cadrul Detaşamentului Câmpulung şi un echipaj SMURD. Pompierii au spart una din ferestrele casei bătrânului pentru ca, mai apoi cadrele medicale să poată interveni.

Dumitru Angheliu avea 83 de ani. Acesta era des vizitat de copii, avea un băiat şi o fată. Cei doi au venit la bătrân pe 7 decembrie, atunci când i-au dus de mâncare. Cei doi veneau destul de des la tatăl lor, îl ajutau la bătrâneţe aşa cum puteau. Pe 7 decembrie, au observat că tatăl lor nu se simţea prea bine, căzuse şi se lovise la nas, aşa că au solicitat un echipaj SMURD pentru a-l duce pe bătrânul tată la spital. Dumitru însă a refuzat ajutorul şi nici nu a vrut să audă că trebuie să meargă la spital, aşa că a rămas acasă.

La două zile, copiii l-au găsit mort… pentru bătrânul tată nu s-a mai putut face nimic. Era căzut lângă pat, iar masa de lângă pat i-a căzut pe gât.

Dumitru nu era întregistrat la un medic de familie.

Dumitru Angheliu a lucrat la Serviciul de Ambulanţă din Câmpulung. Din câte au spus cei care-l cunoşteau, era un om foarte dur.

La casa de pe strada Cuza Vodă au sosit şi criminaliştii musceleni, dar şi maşina de la IML care a transportat trupul neînsufleţit la Laboratorul de Tanatologie din Câmpulung pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzelor care au condus la decesul bătrânului.