
ACUM! O persoană SE ZBATE ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE! Accident cumplit cu PATRU VICTIME!
Un accident rutier grav s-a produs miercuri, 28 octombrie, pe strada Principală din localitatea Grebenișu de Câmpie, județul Mureș. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar patru persoane au fost rănite. Una dintre victime a intrat în stop cardiorespirator și a avut nevoie de manevre de resuscitare.
CITEȘTE ȘI: Grădiniță din Pitești face ANGAJĂRI! Sunt disponibile 3 POSTURI pe perioadă nedeterminată!
Potrivit ultimelor informații transmise de ISU Mureș, victima aflată în stare critică a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost scoasă din stop cardiorespirator. Aceasta urmează să fie transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș pentru îngrijiri medicale.
Alte trei persoane au fost încadrate în cod galben, ceea ce indică necesitatea evaluării și a îngrijirilor medicale.
Una dintre acestea a rămas blocată în autoturism, fiind necesară intervenția echipelor de salvare pentru extragerea sa. După ce a fost scoasă din mașină, victima a fost predată echipajului elicopterului SMURD, care urmează să o transporte la spital.
Celelalte două persoane rănite sunt evaluate de echipajele medicale în ambulanțele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Mureș. Și acestea urmează să fie transportate la spital.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției Sărmașu, cu o autospecială de intervenție și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă. La operațiunea de salvare participă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Mureș, precum și elicopterul SMURD Mureș.
Atenție, șoferi! Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers pe sectorul de drum afectat de accident, potrivit informațiilor transmise de salvatori.
Intervenția echipajelor medicale și de salvare este în desfășurare, iar victimele urmează să primească îngrijirile necesare la spital. Cauzele producerii accidentului nu au fost precizate până în acest moment.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
