
Casa de Pensii a făcut anunțul acum! Toți pensionarii trebuie să afle!
Casa de Pensii a transmis clarificări privind plata pensiilor recalculate, anunțând că toate programele informatice sunt funcționale. Conform instituției, atât pensiile majorate în urma recalculării, cât și cele pentru limită de vârstă, urmează să fie plătite milioanelor de beneficiari.
CITEȘTE ȘI: Breaking! Se pregătește o premieră la Dacia! Nu va avea concurență!
Recalcularea pensiilor a fost realizată pe baza unei noi formule, aplicabilă de la 1 septembrie 2024. Aceasta a introdus un punct de referință de 81 de lei și a adăugat o nouă componentă, punctele de stabilitate, acordate pentru anii de muncă ce depășesc un stagiu de 25 de ani.
Anterior, Casa de Pensii a invocat posibile întârzieri în emiterea noilor decizii de pensionare, ca urmare a procesului amplu de recalculare la nivel național. Acum, instituția precizează că activitatea se desfășoară într-un ritm susținut.
„Referitor la sistemul informatic al CNPP, vă precizăm că, în prezent, sunt funcționale toate modulele privind stabilirea, plata și recalcularea pensiilor. Trebuie remarcat că la Casele de Pensii se lucrează într-un ritm susținut. Se lucrează concomitent atât cazuri noi, respectiv pentru asigurații care depun cerere de intrare în sistem pentru prima data, iar această operațiune este o prioritate, cât și toate tipurile de recalculări, modificări de drepturi: treceri la limită de vârstă, schimbări de grad de invaliditate, schimbare număr urmași, transferuri în cazul schimbării domiciliului. Menționăm și faptul că deși există acest flux continuu, prin care sunt emise decizii și sunt achitate drepturi de pensie, în unele cazuri pot apărea întârzieri în soluționare, dar indiferent de data emiterii deciziei, drepturile de pensie restante se achită retroactiv, de la data prevăzută de lege, astfel încât să nu existe efecte de natură pecuniară asupra beneficiarilor.
Precizăm că motivele pentru care anumite dosare de pensie se află încă în curs de soluționare sunt motive pur obiective, întrucât dosarele în cauză au un grad de complexitate ridicat, determinat de punerea în aplicare a unor sentințe judecătorești, de schimbări legislative succesive și/sau de decizii anterioare multiple generate de alte tipuri de recalculări și nu au permis soluționarea lor numai pe baza programului informatic”, au transmis reprezentanții Casei de Pensii, potrivit newsweek.ro.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
