ULTIMĂ
ORĂ

VIDEO. Cătălin Teodorescu: „Nu există o revoltă a primarilor PDL în Argeș!”

Președintele PDL Argeș, deputatul Cătălin Teodorescu, a infirmat, joi, într-o conferință de presă, informațiile potrivit cărora ar exista o revoltă a primarilor PDL din județ și că aceștia nu ar mai fi de acord cu actuala conducere a organizației. Teodorescu a răspuns unei întrebări pe această temă și, zâmbind, a spus: „Revoltă cu doar doi primari?!” Liderul PDL Argeș a afirmat că este la curent de mai mult timp cu poziția celor doi edil-șefi din Ungheni și Costești, Iulian Miu și Ion Baicea. „Dacă la o lună și jumătate de la alegeri am uitat că mi-am sabotat propriul partid și am obținut doar 8 la sută și am dat altor partide 50 și 60 la sută, cum pot acum să îmi contest conducerea partidului?”, se întreba retoric Teodorescu. „Este lipsă de bun simț”, a declarat el. Miu și Baicea au făcut parte din grupul de peste 20 de primari ai PDL care au întors spatele partidului la așa-zisul „puci de la Călinești”, pus la cale de fostul lider, Mircea Andrei. După mai multe încercări nereușite de a reintra în politică, fie de partea fundației lui Andrei sau de partea PMP Argeș, cei doi primari dau dovadă de o cruntă amețeală politică și de o lipsă acută de orizont. „PDL a ieșit (după europarlamentare, n.r.) pe locul 2 după PSD și fără ajutorul lor!”, a mai spus deputatul argeșean. „Ne gândim foarte serios dacă primarul de la Ungheni merită să mai rămână în PDL!”, a concluzionat liderul PDL Argeș, deputatul Cătălin Teodorescu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.