ULTIMĂ
ORĂ

Cele cinci fețe ale lui Dinu Patriciu: „Ban la ban trage!”

Dinu Patriciu s-a născut pe 3 august 1950. Tatăl său, Valeriu Patriciu a fost inginer în mine doctor în geologie, geofizică și mineralogie și a lucrat ca geolog-șef în Societatea Astra Română, o sucursală a trustului petroloer Royal Dutch Shell Co.

„Așa este, tata a fost petrolist. În momentul în care am luat decizia rațională de a trece spre petrol, de a mă îndrepta spre domeniul energiei, evident că a jucat un rol și copilăria în care auzeam despre mișcări tectonice, sinclinale… și așa mai departe. Dar probabil că exista și un destin”, a povestea Dinu Patriciu.

Arhitectul

Acesta a urmat Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București în 1975. După ce a devenit arhitect a fost repartizat la Institutul de Proiectări al Ministerului Comerțului Exterior. 

 

În 1978 a a devenit asistent universitar la Institutul de Arhitectură București. În anii `80 a făcut parte dintr-o echipă care a câștigat un concurs internațional de arhitectură având ca subiect construirea unui palat din Abu Dhabi. După acest succes, până la Revoluția din `89 a făcut mai multe proiecte arhitecturale în Emiratele Arabe Unite.

Politicianul

Din `90 intră în politică și se apucă de afaceri. Este unul dintre membrii fondatori ai PNL, după perioada comunistă.

A fost deputat până în 1996, iar în același an a candidat la Primăria Capitalei, însă fără succes.

A devenit deputat de Prahova după alegerile din 2000, însă a demisionat în 2003 din motive de incompatibilitate. După această demisia sa retras din orice funcție politică și a rămas unul dintre cei mai importanți oameni din umbră a PNL.

Afaceristul

În luna februarie 1990, Dinu Patriciu a înființat prima firmă privată din România din perioada postcomunistă – SC Alpha Construcții și Investiții Imobiliare SA. Firma avea 20 de angajați și făcea proiecte de arhitectură.

„Este perfect adevărat că eu am înființat prima firmă privată din România de după 1989. Avea șapte de zero și un unu la coadă. Făceam proiectare de arhitectură. Toată lumea făcea proiecte în ’90. Toți visam, Nu? Și apoi m-am apucat de imobiliare”, a povestit Dinu Patriciu.

Primul milion de dolari spune că l-a obținut din proiecte de arhitectură și dezvoltare imobiliară.

„Chestia cu <<primul milion de dolari>> e un basm, dar e un basm bazat pe realitate. Realitatea este că într-adevăr cu greu faci primul milion, cu greu faci primele zece, și după aia încep să se acumuleze mult mai ușor deoarece capitalismul se bazează pe un vechi proverb românesc: <<Ban la ban trage!>>. Nu e deloc liric, așa e realitatea!”, a spus la un moment dat Dinu Patriciu. 

 

În anul 1998 a cumpărat Rompetrol și astfel a devenit unul dintre cei mai bogați oameni ai României. Privatizarea Rompetrol a fost subiectul unor dosare penale care sunt în continuare în instanță.

Acuzatul

 

În 2012, după șapte ani de la începerea anchetei penale împotriva sa, Dinu Patriciu a fost declarat nevinovat în dosarul Rompetrol. Patriciu era acuzat în primul rând de delapidare în sensul că în calitatea sa de administrator Rompetrol şi-ar fi însuşit ilegal suma de 85 de milioane de dolari bani care, spune parchetul, ar fi trebuit să intre la bugetul de stat dintr-o creanţă pe care statul o avea de recuperat din Libia de la Repsol Exploration, potrivit România Liberă.

De asemenea, Patriciu a mai fost acuzat de manipularea pieţei de capital prin tranzacţii şi dezvăluire de informaţii privilegiate referitoare la tranzacţii cu acţiunile firmei Rompetrol.

În mai 2005 a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul Petromidia. A fost acuzat de neîndeplinirea obligaţiilor investiţionale, împrumuturile dintre rafinării şi neînregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni financiare. Judecătorii au decis că nu e cazul să fie arestat.

Bogatul

În 2007 a vândut 75% din acțiunile la Rompetrol la KazMunaiGaz din Kazahstan pe 2,7 miliarde de dolari. În total, se estima că are o avere de 3,4 miliarde de dolari.

Anul trecut, Dinu Patriciu avea proprietăți, constând în clădiri de birouri și spații comerciale, în valoare de aproximativ 1 miliard de euro.  De asemenea, ar mai avea acțiuni la o bancă și afaceri în domeniul extracțiilor de minerale.

http://www.youtube.com/watch?v=Lfoi1jvToH8#t=3887

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.