
După lansarea în campania electorală pentru funcţia de preşedinte al FRF, Gheoeghe Chivorchian a fost la Piteşti pentru a prezenta „Strategia de redresare şi relansare a fotbalului românesc” menită să-l ajute în alegerile din 5 martie. Programul lui Chivorchian cuprinde 15 puncte esenţiale. „Din experienţa acumulată în 45 de ani de fotbal, din care 26 am fost conducător, vreau să schimbăm orientarea fotbalului românesc, şi voi face acest lucru cu echipa managerială cu care vom reforma actualul sistem fotbalistic”, spunea Gheorghe Chivorchian.
Impresarii vor fi puşi la plată!
Dacă va fi ales în funcţia de preşedinte. Gheorghe Chivorchian a declarat că „vom face în aşa fel încât impresarii să plătească din banii pe care îi câştigă. Am date concrete, că impresarii încasează 30% din sumele plătite – încasate pentru transferuri. Practic impresarii sunt singurii care câştigă sume importante fără ca cei în drept, în cazul acesta, FRF, să nu primească nimic din partea lor”, mai spunea Chivorchian.
Cine vă susţine? „Familia!”
Întrebat de echipa managerială care îl susţine în această campanie electorală, Gheorghe Chivorchian a răspuns ca în memorabilui film cu „BD”: Cine mă susţine? Familia! Familia mea şi familia fotbalului românesc!”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
