ULTIMĂ
ORĂ

„Clipe de groază pentru o mamă! Și-a găsit bebelușul de 7 luni fără suflare în camera unde dormea

O tragedie a îndoliat o familie după ce o fetiță de doar 7 luni a fost găsită fără suflare în camera în care dormea. Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat minute în șir să îi salveze viața, însă eforturile medicilor au fost zadarnice.

CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. DOLIU IMENS în mediul de afaceri! A MURIT Constantin Pănescu, omul care a condus Metabet timp de peste două decenii!

Copila a fost descoperită de mama sa, prăbușită la podea. Femeia ar fi ieșit disperată din cameră, strigând după ajutor, iar o vecină a sunat la numărul de urgență 112.

Medicii de pe Ambulanță au intervenit rapid și au început manevrele de resuscitare. Fetița a fost transportată de urgență la spital, însă, în ciuda eforturilor depuse, nu a mai putut fi salvată.

Părinții le-au declarat anchetatorilor că micuța ar fi căzut din pat. Oamenii legii verifică toate variantele pentru a stabili ce s-a întâmplat, una dintre ipotezele luate în calcul fiind aceea că bebelușul s-ar fi putut îneca.

La prima examinare, copilul nu prezenta urme de violență pe corp. Familia este în stare de șoc, iar anchetatorii încearcă să stabilească împrejurările exacte ale tragediei.

Medicii legiști urmează să stabilească, în urma necropsiei, cauza exactă a decesului.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.