
Astăzi, în jurul orei 10:00, un polițist local din cadrul Serviciului Ordine Publică, aflat în timpul liber, a intervenit pentru acordarea primului ajutor unui bărbat care a suferit o criză de epilepsie în autobuzul liniei 2B.
CITEȘTE ȘI: Vestea momentului pentru toți șoferii! S-a aflat data când va fi gata Autostrada Sibiu-Pitești. E oficial!
Polițistul gestionat foarte bine situația, oprind imediat criza prin măsurile de prim ajutor,a asigurat poziția de siguranță a persoanei și a alertat Serviciul de Ambulanță prin numărul unic 112. Echipajul medical sosit la fața locului a preluat victima, care își revenise și era conștientă.
Reamintim că toți polițiștii locali au urmat cursuri de prim ajutor susținute de formatori ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, parte din pregatirea pentru a interveni în astfel de cazuri.
Îl felicităm pe colegul nostru, polițist local Soare Ionuț Mitică, pentru reacția rapidă, calmul și profesionalismul dovedite într-o situație critică. Gestul său arată că siguranța cetățeanului rămâne prioritară, indiferent dacă polițistul este în serviciu sau în timpul liber.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
