
Colegiul Medicilor din România precizează că, în secţiile de Terapie Intensivă, sedarea „este bine să fie cea minim necesară, dar este imperativă în unele cazuri”, inclusiv pentru ca pacientul să nu îşi pună în pericol starea de sănătate, dacă este agitat sau are mişcări necontrolate.
”În unele cazuri sedarea este imperativă”
„În unele cazuri, pentru ca pacientul să nu se autoaccidenteze, dar şi ca dispozitivele medicale, precum cateterele, să poată fi utilizate corect şi eficient, medicii ATI recomandă fixarea mâinilor pacientului cu sisteme special destinate acestui scop.
Sedarea în secţiile ATI este bine să fie cea minim necesară, dar este imperativă în unele cazuri pentru a facilita suportarea plămânului artificial/ventilatorului mecanic şi pentru ca pacientul să nu îşi autopericliteze starea de sănătate, în cazul în care este agitat sau are mişcări necontrolate. În unele cazuri, pentru ca pacientul să nu se autoaccidenteze, dar şi ca dispozitivele medicale, precum cateterele, să poată fi utilizate corect şi eficient, medicii ATI recomandă fixarea mâinilor pacientului cu sisteme special destinate acestui scop”, se arată într-un comunicat de presă transmis recent de Colegiul Medicilor din România, în urma informaţiilor privind procedurile aplicate în cazul pacienţilor COVID-19 internaţi în secţiile ATI din unele spitale din ţară.
”Medicina se face minut cu minut, la patul bolnavului”
Colegiul Medicilor precizează că medicul ATI este cel în măsură să stabilească care sunt necesitățile sau nevoile fiecărui pacient, în funcţie de starea şi particularităţile fiecărui caz.
„Medicina se face minut cu minut, la patul bolnavului, având ca bază dovezile ştiinţifice şi educaţia medicală continuă, iar evoluţia stării pacientului, precum şi specificul fiecărui caz în parte determină deciziile şi conduita terapeutică, bineînţeles în conformitate cu ghidurile şi protocoalele aplicabile.
Pentru ca rezultatele să fie optime, este nevoie de personal medical în număr suficient şi bine pregătit, dotare corespunzătoare şi infrastructură în conformitate cu Medicina anului 2021. Pentru cel mai bun rezultat, medicul trebuie să fie ajutat de o echipă medicală corespunzătoare şi bine pregătită, echipamente şi să îşi desfăşoare activitate într-un spaţiu adecvat. De altfel, acesta este un apel lansat în repetate rânduri în ultima perioadă de Colegiul Medicilor din România”, afirmă prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele CMR.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
