ULTIMĂ
ORĂ

Control cu mascaţi la Popasul Deduleşti

Fie că au acţiuni tematice sau controale de rutină, inspectorii ITM Argeş ajung în toate colţurile din judeţ. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută când aceştia au luat decizia de a merge şi a controla „micii de Deduleşti”. Şi nu singuri, ci împreună cu reprezentanţii Jandarmeriei. În urma controalelor de efectuate, neregulile au fost pe măsură. Inspectorii de muncă au descoperit muncă la negru cât şi alte nereguli care ţin de neevidenţierea timpului de lucru.

 

Grătarele, luate la puricat

Săptămâna trecută, toate grătarele de la Deduleşti au fost controlate de inspectorii de muncă. Acţiunea a fost bine organizată, inspectorii ITM mergând la faţa locului împreună cu reprezentanţii Jandarmeriei. După ce în urmă cu aproximativ două luni  o astfel de acţiune în Târgul Săptămânal din Piteşti s-a finalizat ca reuşită pentru reprezentanţii ITM, aceştia au luat decizia de a merge şi a controla şi societăţile din zona Deduleşti, acolo unde se fac vestiţii mici de Deduleşti. Astfel că toate grătarele din acea zonă au fost controlate. În urma acţiunii, neregulile au apărut imediat. O persoană a fost găsită că muncea la negru, drept urmare patronul societăţii comerciale fiind sancţionat cu 10.000 lei. Deasemenea au fost aplicate mai multe sancţiuni şi avertismente şi pentru neevidenţierea timpului de lucru. Reprezentanţii ITM Argeş anunţă că vor repeta aceste controale până la stoparea muncii fără forme legale.  

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.