prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Cresc alocațiile pentru copii! Anunțul autorităților!

Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Gabriela Firea,  a anunțat recent că alocațiile, pentru o categorie de copii, vor crește simțitor. Concret, este vorba despre alocațiile pentru copiii aflați în plasament care vor crește cu aproximativ 50% iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidențiale se vor majora de cinci ori.

„Copiii orfani și cei dați în grija statului de propriile familii au nevoie de tot sprijinul nostru. Am promis și ne ținem de cuvânt! Din luna iulie, alocația pentru plasament crește cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidențiale se măresc de 5 ori! Au fost aprobate în ședința Guvernului României majorări ale sumelor, neschimbate de opt ani, pentru copiii aflați în grija statului. 

Pentru cei 35.000 de copii aflați în grija asistenților maternali, a rudelor, a altor persoane sau în servicii rezidențiale private, majorăm alocația de plasament, cu aproximativ 50%. Astfel, aceasta va ajunge de la 630 la 950 lei/lunar pentru copilul fără dizabilități și de la 945 la 1425 lei/lunar pentru copilul cu dizabilități. Noua sumă a alocației de plasament se va acorda începând cu luna iulie 2022. 

Am reușit majorarea, de cinci ori, a sumele alocate copiilor din centrele rezidențiale pentru cheltuielile personale, banii de buzunar. Din iulie, suma crește la 150 de lei. Până acum, cei 10.000 de copii primeau doar 28 de lei lunar, o nimica toată. 

De asemenea, am actualizat și sumele alocate copiilor aflați în aceste centre pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite sau manuale și jucării. Din luna iulie, sumele sunt între 580 de lei și 1.338 lei, în funcție de vârstă, față de între 366 de lei și 844 de lei, cât erau până acum. Aceste sume nu au mai fost majorate de peste 8 ani.”, a scris recent Gabriela Firea pe o rețea socială.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs