ULTIMĂ
ORĂ

Cumplit! Un om a murit și alți trei grav răniți! Accident înfiorător în Argeș!

Cumplit! Un om a murit și alți trei grav răniți! Accident înfiorător în Argeș!

O persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au fost grav rănite în urma unui accident petrecut în urmă cu puțin timp în localitatea Lunca Corbului. Din primele informații, se pare că un șofer ar fi pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului. În urma evenimentului, patru persoane au fost rănite, una fiind găsită inconștientă, iar două dintre acestea au rămas încarcerate.

Victimele au fost scoase dintre fiarele contorsionate de către echipajul de descarcerare. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare pentru persoana găsită în stare de inconștiență, dar, din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, aceștia au fost nevoiți să declare decesul. Celelalte trei victime au primit primele îngrijri medicale și au fost transportate la spital.

La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii se deplasează pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.

„În eveniment este implicat un singur autoturism, care a părăsit partea carosabilă. Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au identificat patru victime, iar două dintre acestea erau încarcerate.

De urgență, colegii nostri au acționat pentru extragerea persoanelor, cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialelor de intervenție, și predarea acestora echipajelor medicale. Una dintre victime este inconștientă. Misiunea este în dinamică” potrivit ISU Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.