ULTIMĂ
ORĂ

Cutremur în PNL chiar înainte de Congres! Se rupe partidul? „Este o greșeală catastrofală!”

Atmosfera din interiorul PNL devine extrem de tensionată cu doar două zile înainte de Congresul extraordinar programat pentru duminică. Valeriu Iftime, liderul organizației județene PNL Botoșani, a lansat un avertisment dur la adresa direcției în care se îndreaptă partidul sub coordonarea lui Ilie Bolojan.

CITEȘTE ȘI: Veste uriașă pentru toți șoferii! Se face o nouă autostradă în România. S-a dat undă verde chiar acum

Invitat vineri în cadrul unei emisiuni la Digi24, Iftime a subliniat că eventualele decizii care ar duce la o ruptură internă reprezintă o responsabilitate asumată de Bolojan. „Eu nu cred că partidul se rupe și nici nu ar trebui să se rupă. Iar dacă se va întâmpla asta, eu cred că este o greșeală catastrofală pe care domnul Bolojan o girează”, a declarat acesta, conform sursei citate.

Critici privind centralizarea puterii în PNL

Principalele nemulțumiri ale președintelui PNL Botoșani sunt legate de modul în care a fost organizat evenimentul de duminică, dar și de modificările de statut propuse pe ultima sută de metri. Valeriu Iftime susține că noile prevederi ar putea transforma formațiunea politică într-una controlată autoritar.

Liberalul a explicat că liderii din teritoriu au primit documentele cu noile reguli de funcționare foarte târziu, ceea ce face imposibilă o analiză aprofundată a impactului acestora. „Noi încercăm ca în două zile să facem un Congres. Am primit ieri niște modificări de statut radicale, care duc spre un partid al unui singur om”, a reclamat Iftime.

Potrivit acestuia, noile reglementări ar oferi prerogative extinse președintelui PNL, în timp ce structurile de conducere centrală ar urma să decidă totul în mod direct, fără consultări reale cu bazele partidului. „Toate prerogativele duc la șeful partidului, care va avea puteri nelimitate, în timp ce conducerea centrală va decide totul în mod direct. Este nevoie de timp pentru consultări. Este aproape imposibil să formulăm un răspuns aplicat în doar două zile”, a mai adăugat liderul PNL Botoșani.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.