
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a fost obligat să modifice proiectul de buget al instituției, după ce propunerea inițială, ce viza angajarea a 500 de persoane, a fost respinsă de reprezentanții Ministerului Transporturilor. Anunțul a fost făcut marți de secretarul de stat Horațiu Cosma.
„Acum câteva săptămâni, directorul CNAIR Cristian Pistol, a venit cu un buget care sfida bunul simț și respectul pentru banul public. Peste 500 de noi angajări și zeci de milioane de lei în plus cu salariile. L-am respins! Astăzi, CNAIR a înțeles că această abordare nu mai merge. Nu cu echipa USR la Ministerul Transporturilor”, a scris Horațiu Cosma pe pagina sa de Facebook.
Conform oficialului din Ministerul Transporturilor, varianta rectificată a bugetului, care exclude cele 500 de posturi noi, va permite realizarea unor economii de peste 75 de milioane de lei. Din această sumă totală, mai mult de 56 de milioane de lei reprezintă fonduri economisite direct din cheltuielile de personal.
Modificările vizează atât structura centrală a companiei, cât și filialele din țară. Horațiu Cosma a precizat că decizia de a tăia integral aceste posturi a fost asumată de conducerea CNAIR, deși ministerul ar fi acceptat angajări în zonele cu deficit real de personal.
„Conducerea CNAIR a renunțat nu doar la cele 126 de posturi suplimentare propuse pentru aparatul central, ci și la celelalte aproximativ 400 de angajări planificate în structurile teritoriale. Ministerul Transporturilor nu s-a opus întăririi echipelor din teritoriu acolo unde există nevoi reale. Alegerea de a elimina toate aceste posturi a aparținut domnului Pistol”, a explicat Cosma, conform sursei citate.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
