prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Anunț important! 60 mii euro pentru toți medicii de familie din rural! Află pentru ce!

Medicii  de familie din mediul rural pot depune cerere, începând de astăzi până la finalul lunii august, pentru obținerea a 60 mii euro, fonduri nerambursabile în totalitate pentru dotarea și renovarea cabinetelor medicale. Concret, aceștia pot accesa 45 mii de euro pentru echipamente care pot consta în ecograf, EKG, spirometru, analizor,echipamente IT sau mobilier și 15 mii euro pentru renovarea cabinetelor.

Medici interesați trebuie să depună o cerere însoțită de devizul de lucrări și dotări și vor obține finanțarea. Asta se traduce prin faptul că, cei aproximativ 300 mii de locuitori din mediul rural din Argeș vor beneficia de investigații medicale în localitatea de domiciliu.

„Este o oportunitate de care fiecare medic din mediul rural argeșean trebuie să profite în cel mai bun sens posibil în ideea că acești bani oferiți de Ministerul Sănătății sunt sută la sută nerambursabili. Beneficiul va fi în primul rând al pacientului care va beneficia de servicii medicale la el acasă. Ne dorim ca numărul medicilor de familie din Argeș care să acceseze aceste fonduri să fie cât mai mare.”, a declarat Ionuț Gheorghe, directorul CAS Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs