ULTIMĂ
ORĂ

De necrezut: Cimitirul SECRET cu 400 de cruci și bătrâni sedați FORȚAT! Detaliile care au ÎNGROZIT România în dosarul „Azilele Groazei”

De necrezut: Cimitirul SECRET cu 400 de cruci și bătrâni sedați FORȚAT! Detaliile care au ÎNGROZIT România în dosarul „Azilele Groazei”

Investigatorii au scos la iveală detalii cutremurătoare în urma unei ample anchete desfășurate la „azilele groazei” din județul Bihor. O grupare coordonată de Viorel Pașca este acuzată că, sub paravanul unei asociații umanitare, a exploatat sute de bătrâni și persoane cu dizabilități. Suspecții ar fi încasat pensiile, ajutoarele sociale și donațiile victimelor, în timp ce acestea erau ținute în condiții mizere.

CITEȘTE ȘI: Se întâmplă după ANI de așteptare! Au început LUCRĂRILE la Hotelul Muntenia din Pitești. CLĂDIREA SIMBOL ar putea primi 4 stele!

Cazul a explodat marți, când polițiștii și procurorii DIICOT au efectuat 27 de percheziții la diverse adrese din județ, inclusiv la Primăria Holod. În locațiile vizate, autoritățile au descoperit peste 400 de persoane care trăiau în condiții inumane.

Deși neregulile au ieșit acum la suprafață, semnale de alarmă privind ilegalitatea acestor centre existau încă din 2016, conform declarațiilor ministrului interimar al Muncii de la acea vreme, Dragoș Pîslaru. Mai mult, în 2025, presa locală a relatat despre pacienți cu afecțiuni psihice grave care ar fi fost trimiși în centrele improvizate din Dumbrava și ulterior abandonați de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mehedinți.

De-a lungul anilor, numeroase instituții publice din Bihor și din alte județe au continuat să trimită bolnavi și persoane vulnerabile în aceste centre neautorizate. Practic, locațiile administrate de Viorel Pașca au devenit o soluție de avarie pentru sistemul de protecție socială, care nu reușea să gestioneze cazurile dificile.

Anchetatorii susțin că persoanele care ajungeau în aceste centre erau lipsite de îngrijire medicală adecvată. Cei care decedau erau înhumați pe un teren viran din apropierea unui cimitir, în timp ce membrii grupării ar fi încasat inclusiv ajutoarele de înmormântare cuvenite victimelor.

Cimitir improvizat cu 400 de cruci

La marginea localității Dumbrava a fost descoperit un spațiu care servea drept cimitir improvizat. Peste 400 de cruci de fier, așezate în rânduri, marchează destinele unor oameni singuri, aduși din toate colțurile țării, care și-au găsit sfârșitul în căminele din Bihor.

În urma descinderilor recente, 50 de persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, iar alte 357 urmează să fie relocate în centre autorizate. Pentru evaluarea și tratarea vârstnicilor, în zonă a fost instalat și un spital mobil.

Dr. Hadrian Borcea, medic în cadrul UPU-SMURD Bihor, a declarat pentru Antena 3 CNN că printre pacienții preluați se număra un bărbat cu un traumatism cranian vechi și neîngrijit, dar și o persoană care avea nevoie de oxigen.

Conform unor surse citate de Antena 3 CNN, bolnavii ar fi fost sedați fără acordul lor pentru a fi mai ușor de gestionat. Din acest motiv, pacienții păreau liniștiți și declarau că „totul este în regulă”, deși în unele cazuri ar fi primit hrană expirată. Administrarea tratamentelor sedative fără informarea pacientului și fără personal medical autorizat este ilegală.

Chestorul Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, a precizat că dosarul penal a fost deschis în urma unei autosesizări a Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR. Procurorii DIICOT arată că, din 2020, Viorel Pașca și familia sa ar fi folosit o asociație umanitară ca paravan pentru a induce în eroare donatorii și pentru a însuși ilegal pensiile și ajutoarele victimelor aduse din spitale și direcții de asistență socială.

Încă din 2016 se știa despre „azilele groazei” din Bihor

Fostul ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru, a explicat pe rețelele sociale că situația era cunoscută încă din 2016, însă a rămas nerezolvată. La acea vreme, s-a solicitat intrarea în legalitate a activității, însă demersurile au fost refuzate, activitatea continuând într-o zonă gri a legislației.

“Ministerul Muncii a semnalat, încă din trecut, faptul că activitatea de îngrijire a persoanelor vulnerabile trebuie desfășurată numai în condiții legii, cu acreditare și servicii sociale licențiate. În 2016, din poziția de ministru al Muncii, am cerut ca persoana în cauză să fie sprijinită pentru a intra în legalitate. Nu să îl amendăm, ci să îl ajutăm cu o procedură destul de stufoasă și birocratică. Soluția era licențierea activității și funcționarea într-un cadru legal clar, cu standarde, verificări și responsabilități asumate. Acest lucru a fost refuzat cu obstinație de persoana respectivă, pe motiv că activitatea era desfășurată ca persoană fizică”, a precizat Dragoș Pîslaru.

Oficialul a mai adăugat că lipsa unei intervenții ferme a autorităților a permis perpetuarea situației: “De atunci, situația a rămas total ambiguă: oamenii vulnerabili continuau să fie găzduiți acolo, însă cadrul legal nu oferea instrumente pentru sancționarea sau oprirea unei activități desfășurate de o persoană fizică, în afara sistemului licențiat de servicii sociale. Nu spun că nu s-ar fi putut face mai mult pe zona publică – într-o măsură a fost totul băgat sub preș și lucrurile au mers înainte. Cu ridicat din umeri”.

Pacienți din alte județe, direcționați către „azilele groazei”

În ciuda lipsei autorizațiilor, instituțiile sociale au continuat să direcționeze pacienți către Dumbrava. Un episod relevant a avut loc în 2025, când Florin Manole, ministrul Muncii de atunci, a cerut o anchetă de urgență după ce opt pacienți cu afecțiuni psihice grave au fost transferați haotic între județele Mehedinți și Bihor.

Potrivit ebihoreanul.ro, acești pacienți au ajuns la centrele lui Viorel Pașca după ce DGASPC Mehedinți nu a putut asigura preluarea lor. Când administratorul a încercat să îi returneze, funcționarii din Mehedinți s-ar fi baricadat în sediu, refuzând să îi primească.

Cei opt bolnavi au fost lăsați în soare timp de aproape trei ore. „Timp de două ore și jumătate nu au venit nici de la ambulanță nici de la vreo altă instituție. Abia după aproape trei ore au venit câteva ambulanțe care i-au transportat undeva, nu știu unde”, a declarat la acea vreme Viorel Pașca.

Cine este Viorel Pașca și cum și-a creat imaginea de „bun samaritean”

Viorel Pașca și-a construit în comunitate o imagine de „bun samaritean”, fiind cunoscut de două decenii pentru adăpostirea oamenilor străzii. Absolvent de școală profesională, acesta a lucrat ca asistent social în anii ’90 și a început să primească persoane vulnerabile în propria locuință, activitatea sa extinzându-se până la aproximativ 450 de beneficiari.

Deși a fost vizat de numeroase controale și amendat în 2016 pentru condiții necorespunzătoare și lipsa asistenței medicale, Pașca a refuzat constant legalizarea activității, invocând birocrația. Cu toate acestea, sistemul public a continuat să se bazeze pe centrele sale pentru cazurile sociale fără alternativă.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.