Nemulţumiţi de salariile foarte mici precum şi de lipsa sporurilor, 130 din cei 200 de angajaţi ai Primăriei municipiului Piteşti s-au strâns miercuri seara în sala mare a instituţiei, cu scopul de a decide ce e de făcut pentru a beneficia de venituri de bun simţ. Nemulţumiri există de ani de zile dar, teama că-şi vor pierde locul de muncă i-a făcut să nu deschidă până acum gura pe cei mai mulţi dintre ei. Orice tentativă de a solicita drepturi care se acordă de mulţi ani în alte administraţii din Argeş sau din ţară s-a lovit de tandemul Tudor Pendiuc- Mariana Boncea, (directoarea economică a instituţiei de când lumea). Salariile au rămas îngheţate dar nici n-ar exista, se pare, explicaţii pentru modalitatea în care au fost stabilite.
Liderul de sindicat-blat împotriva salariaţilor?
Primele semne de revoltă au apărut la finele anului trecut când bugetarii au primit înapoi cei 25% din salarii tăiaţi de guvernul Boc. În timp ce în alte instituţii banii intraseră deja, la Primăria Piteşti încă nu se ştia când vor fi virate drepturile salariale. Se pare că a fost nevoie de ameninţări pentru ca responsabilii din departamentul economico-financiar să se mişte mai repede. Mai exact, potrivit unor surse, mai mulţi angajaţi ai primăriei au ameninţat că vor boicota ultima şedinţă de Consiliu Local din 2014 dacă nu vor primi lămuriri. Ce-i drept, în demersurile lor, angajaţii, cotizanţi la Sindicatul Independent al Funcţionarilor Publici din Primăria Piteşti nu au primit sprijin din partea liderului. Ba mai mult, există acuze că şeful sindicatului, Mihai Foamete, nu doar că nu le reprezintă interesele, ba chiar ar pune piedici. După ce au primit contravaloarea celor 25%, angajaţii au prins curaj şi au început să se organizeze. De câteva zile, prin birourile din Primăria Piteşti, circulă nişte fluturaşi(foto), sub forma unui convocator, lucru absolut imposibil de crezut ca fiind posibil pe vremea cât Tudor Pendiuc era în plenitudinea funcţiei sale.
Fluturaşi distribuiţi pe ascuns în primărie
„ De ani de zile, urmare a acţiunilor sindicale, în numeroase primării din Argeş şi din întreaga ţară se acordă sporuri, chiar în contextul existenţei unei legislaţii restrictive. Şi tot de ani de zile, inactivitatea noastră sindicală a permis exprimarea unei atitudini ostile faţă de unele din solicitările noastre definită prin:<<Poate la alţii se aplică, dar nu se aplică şi în Primăria Piteşti!>> .Salariile mizerabile pentru care cei mai mulţi dintre noi muncim justifică orice acţiune legală pentru obţinerea de sporuri-alte drepturi. Suntem la îndemână pentru munci neplătite (ex.organizarea secţiilor de votare), dar nu suntem capabili să acţionăm pentru atragerea unor drepturi prevăzute de lege?!ŞI PENTRU CĂ: Este timpul să ieşim din expectativă! Este timpul să decidem ce vrem!” iată câteva dintre mesajele din fluturaşul distribuit în primărie. Interesant este că, deşi întreaga acţiune are un puternic aer sindical, liderul Mihai Foamete precum şi secretarul sindicatului, Victoria Stan, au anunţat din timp că nu vor participa la întâlnire. Pe de altă parte, este interesantă atitudinea viceprimarului Cornel Constantin Ionică, cel care a fost de acord să le pună angajaşilor la dispoziţie sala de şedinţe. Deşi nu a vrut să comenteze în niciu fel revendicările salariaţilor, viceprimarul s-a arătat deschis şi să răspundă la solicitările angajaţilor dacă vor avea temei legal. După mai bine de o oră de discuţii, participanţii la şedinţă au decis schimbarea liderilor sindicali cu unii care să le reprezinte interesele. În caz că acest lucru nu va fi posibil, cele 130 de persoane prezente au semnat tabele pentru a-şi da demisia din actualul sindicat cu scopul de a înfiinţa unul nou.
Sporuri doar pentru alţii!
Printre nemulţumirile concrete ale angajaţilor din primărie este aceea că sporurile salariale se acordă preferenţial, după cum decide directoarea economică Mariana Boncea, care ar avea grijă doar de angajaţii de la taxe şi impozite. Potrivit unor surse, unii mai norocoşi şi cu funcţii de conducere, ajung să primească până la trei salarii lunar, în timp ce absolvenţii de studii superioare cu vechime de 15-20 de ani în instituţie dar cu atribuţii extrem de importante, pleacă acasă cu 800 lei, maxim 1100 lei lunar. Salariaţii spun că solicitările lor sunt perfect justificate, atâta vreme cât colegii din instituţii similare din ţară primesc sporuri de condiţii vătămătoare, alocaţie de hrană şi haine. „ La noi în primărie este impus cod de ţinută. Nu poţi să te îmbraci oricum. Păi cum să-ţi permiţi costume de haine când ai 900 de lei salariu?” ne-a declarat un angajat. Nu cu mult timp în urmă, la Consiliul Judeţean Argeş, angajaţii au câştigat, în baza legii, acordarea unui spor de hrană care nu este deloc de neglijat şi pentru care, şi cei din primărie protestează acum.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp