ULTIMĂ
ORĂ

De trei ani și jumătate încearcă să afle cum i-a murit fratele: „Au clasat dosarul, eu cel care acuză nu am fost niciodată audiat”

Au trecut trei ani și jumătate de când Aurelian Din tot încearcă să afle adevărul de moartea fratelui său. Cazul său care a mai fost prezentat și în ziarul nostru, a fost clasat, deși în anchetă sunt o grămadă de neconcordanțe, concluziile unei expertize medico-legale plătite chiar de bărbat spun că și autopsia ridică multe semne de întrebare și că s-ar recomanda deshumarea cadavrului. În plus, Din spune că el nu a fost audiat niciodată în acest caz deși crede că fratele său a fost ucis și chiar a făcut o sesizare în acest sens în care îi acuză pe fiul vitreg și pe nora fratelui de lovituri cauzatoare de moarte.

”O moarte prea suspectă”

Aurelian Din mai spune și că ar accepta concluziile procurorilor, dacă acestea s-ar baza pe o anchetă corectă, nu pe cea făcută la fața locului de un coleg de la Poliția Rurală, care nici nu avea competență fiind vorba de o moarte suspectă și mai era și coleg cu nora bărbatului mort, și ea polițistă. Redactorii de luju.ro au făcut un material despre nemulțumirile bărbatului, cu titlul  ”O moarte prea suspectă”. Polițiștii și medicul legist au ajuns la concluzia că Dumitru Din a murit din cauza unui infarct deși avea mai multe semne de violență, o fractură de piramidă nazală și patru coaste rupte. După mai multe plângeri pe la toate autoritățile competente, șeful Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de la acea vreme, procurorul Marius Iacob, cel care s-a ocupat mult timp și de cazul dispariției avocatei Elodia Ghinescu a declinat competența către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. 

Confuzii grave: găsit mort în casă sau mort în ambulanță

Deși Aurelian Din susține că are numeroase probe care infirmă concluziile anchetatorilor, acestea nu au fost luate în considerare. Și nu vorbim doar despre expertiza medico-legală ci și despre alte neconcordanțe pe care redactorii luju.ro le-au prezentat într-un material amplu, din care am spicuit câteva fragmente. ”Aurelian Din susține că a văzut cadavrul fratelui său Dumitru Din și că acesta prezenta vânătăi pe abdomen, în zona ficatului, și avea nările și gura pline de sânge. Este și motivul pentru care Aurelian Din a insistat pentru ca necropsia cadavrului să fie efectuată (a doua zi la 8:30 dimineața, autopsia era deja gata, încălcându-se termenul legal de 24 de ore)…  Tribunalul Argeș menține soluția de NUP a PT Argeș cu motivația că decesul lui Dumitru Dinu „a survenit la scurt timp pe când era transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Curtea de Argeș”. Medicii de pe Ambulanță rețin însă cu totul altceva în Fișa de urgență: „Pacient găsit decedat, cu midrioza fixă, fără rigiditate și pete cadaverice, tegumente cianotice”. Aceeași ”moarte în ambulanță” a fost redată și în încheierile și motivările celorlați magistrați care au intrat în contact cu acest caz.

 

 

 

 

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm