
Curtea a desființat o parte din legea PNL-PSD, pe motiv că e vagă și confuză. Legea se întoarce în Parlament. Lovitură parțială pentru legea care voia mână forte împotriva minorilor infractori. Curtea Constituțională a admis sesizarea președintelui Nicușor Dan și a blocat cea mai dură măsură din proiect: plasarea obligatorie a copiilor sub 14 ani în centre specializate împotriva voinței părinților.
Judecătorii CCR au decis în unanimitate: un copil nu poate fi luat din familie și dus într-un centru doar pentru că a comis o faptă penală.
De ce a picat legea?
Legea inițiată de 14 parlamentari PNL și PSD – printre care Raluca Turcan, Gabriel Andronache și Florin Roman – voia să modifice Legea 272/2004 și să introducă două măsuri șoc: consiliere psihologică obligatorie FĂRĂ acordul părinților și internarea obligatorie în centre pentru copiii care comit „fapte cu violență”
CCR spune că sintagma „faptă cu violență” este o capcană juridică. E prea vagă, imprevizibilă și lasă loc de abuzuri. Nimeni nu poate ști exact ce fapte intră acolo.
În plus, Curtea a găsit o absurditate juridică: părinții puteau fi sancționați și penal, și contravențional pentru aceeași faptă, iar în varianta inițială chiar și copilul de 13 ani risca să răspundă penal pentru că nu respectă o hotărâre judecătorească – deși Codul Penal spune clar că sub 14 ani nu există răspundere penală.
Ce rămâne totuși în vigoare?
Surpriza deciziei: CCR NU a anulat consilierea psihologică forțată.
Judecătorii au stabilit că instanța POATE obliga un minor sub 14 ani să meargă la psiholog, chiar dacă părinții refuză. Motivul: interesul superior al copilului primează în fața drepturilor părintești. Părinții vor fi ascultați la proces, dar nu mai au drept de veto. De asemenea, plasarea în centre specializate rămâne constituțională în principiu, dar nu ca pedeapsă, ci ca măsură de asistență socială, și nu poate fi dispusă împotriva voinței părinților în forma actuală a legii.
Decizia CCR este definitivă. Legea, adoptată pe 29 aprilie cu 277 de voturi în Camera Deputaților după ce fusese respinsă de Senat, a fost trimisă la promulgare pe 11 mai și contestată de președinte pe 28 mai. Acum se întoarce în Parlament pentru a fi rescrisă.
Toate formulările neclare – „părinți” vs „reprezentant legal”, suprapunerea sancțiunilor – trebuie corectate înainte ca Nicușor Dan să o poată promulga.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
