ULTIMĂ
ORĂ

Deputat de Arges, iniţiator al unei legi impotriva romanilor cu credite la banci

Când mergem la vot, cu toţii ne gândim că, mai devreme sau mai târziu, cei pe care îi alegem, ne vor reprezenta interesele. Nu în toate cazurile este aşa. Exemplu concret în Argeş este deputatul PSD de Argeş, Bogdan Niculescu- Duvăz, care a fost unul dintre iniţiatorii  care îi încurajează pe bancheri. Deputatul argeşean este unul dintre iniţiatorii unui proiect de lege, aprobat de Senat, lege prin care îşi propune să modifice clauzele abuzive din contracte în favoarea băncilor şi în detrimentul clienţilor. Prin modificările propuse clauzele abuzive referitoare la dobânzi şi comisioane vor fi mai greu de atacat şi nu vor mai putea fi scoase din contract.

Deputatul argeşean, pro bănci şi contra celor care l-au votat
Atunci când merg la vot cetăţenii consideră, cu siguranţă, că cei aleşi le vor reprezenta, mai devreme sau mai târziu interesele. Puţini se aşteaptă ca parlamentarii să semneze legi care să le fie defavorabile. Sunt cazuri chiar mai penibile de atât, mai exact o propunere legislativă, printre ai cărei iniţiatori se află etern deputatul de Argeş, mai întâi de Piteşti, apoi de Topoloveni, Bogdan Niculescu- Duvăz. Despre acesta argeşenii ştiu că vine în judeţ doar în campania electorală. Odată ales, uită drumurile către circumscripţia sa. Ba mai mult, de câte ori are ocazia, pune beţe în roate tuturor argeşenilor. În cazul de faţă vorbim în special despre argeşenii cu credite luate de la bănci. Există în dezbatere în Parlamentul României o lege despre care argeşenii de rând nu ştiu, dar despre care, dacă ar afla, foarte mulţi ar ieşi în stradă.

Despre ce este vorba…
Luând exemplul unor ţări din Uniunea Europeană, mai  multe persoane cu credite au dat în judecată băncile pentru eliminarea unor comisioane. Instanţele de judecată le-au dat dreptate şi au anulat prin hotărâre definitivă aceste comisioane considerate abuzive, care de multe ori reprezintă sume foarte mari luate pe ascuns de bănci. Odată câştigat primul proces, practica s-a extins foarte repede la nivelul țării. Numai în Argeş, aproximativ 200 de argeşeni au reuşit în faţa instanţelor de judecată să scape de comisioanele abuzive băgate pe gât de majoritatea băncilor. Acest lucru nu se va mai putea întâmpla pentru că deputatul pesedist de Argeş, împreună cu alţi colegi PSD, şi UNPR au iniţiat o lege care a trecut deja de Senat. Lege care spune că instanţele nu vor mai putea elimina dobânzile şi comisioanele, în cazul contractelor bancare. Mai mult decât atât, proiectul face referire şi la faptul că acţiunile pentru eliminarea conisioanelor sau clauzelor abuzive din contract vor putea fi iniţiate doar de către preşedintele ANPC. Cu alte cuvinte, toţi argeşenii care doresc să dea banca în judecată vor trebui să meargă la Bucureşti, în Piteşti nemaiputând face nimic. Asta cu ajutorul şi bunăvoinţa deputatului argeşean Duvăz.

Doar şeful ANPC are dreptul să dea băncile în judecată
Legea actuală spune că o clauză considerată abuzivă este lovită de nulitate şi eliminată din contract. Şi acest lucru o puteau face, comisarii CJPC din fiecare judeţ. Însă proiectul de modificare spune că doar anumite clauze pot fi eliminate din contract şi că instanţa nu va avea voie să le elimine pe cele referitoare la preţ, ci doar să le modifice într-un limbaj clar. Şi acest lucru îl poate face doar şeful ANPC. Concluzia este că argeşenii trebuie să meargă la Bucureşti dacă vor să acţioneze banca în judecată şi, în urma acestor modificări, nici aşa nu se ştie dacă vor mai câştiga. După toate aceste modificări, întrebarea este de ce deputatul Duvăz încurajează bancherii? Care este interesul acestuia de a ajuta băncile şi de ce nu este preocupat să reprezinte interesele argeşenilor care l-au votat? Întrebat de reporterii unei publicaţii media de ce a ales să fie iniţiatorul unei astfel de propuneri legislative, deputatul argeşean, Bogdan Niculescu- Duvăz răspunde: „Un asemenea proiect trebuie să fie just măsurat în efectele pe care le creează  acest tip de modificare legislativă. Aşa, putem să spunem, prin absurd: să nu mai plătească creditele cei care au în contract clauze abuzive. Astea sunt chestiuni aiuristice, pentru că e vorba de miliarde, se prăbuşeşte sistemul bancar. Pe de o parte să fie protejat sistemul bancar, pe de altă parte, cetăţeanul să nu fie pus în situaţia să nu ştie ce a semnat şi să înghită ce banca vrea să îi spună”.  Andreea Matei

Argeşenii obligaţi să meargă la bucureşti dacă vor să se judece cu banca
Proiectul, al cărui iniţiator este şi Bogdan Niculescu- Duvăz face referire la mult mai multe modificări. Cert este că argeşenii vor rămâne cu acele comisioane abuzive la credite, acestea nemaiputând fi eliminate. Mai mult decât atât, modificările spun că este de datoria clientului să dovedească faptul că, în momentul acordării creditului al a fost încurajat de către angajaţii băncii să semneze contractul chiar dacă anumite clauze i-au fost prezentate diferit faţă de ceea ce scria în contract. Ceea ce, cu toţii ştim, este absolut imposibil. Cert este un singur lucru, că după modificarea acestei legi, pe care inexplicabil o susţine deputatul argeşean Duvăz, procesele vor fi mult mai greu de câştigat.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.