prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Deputatul Adrian Miuțescu, mesaj la final de campanie!

Deputatul Adrian Miuțescu, mesaj la final de campanie!

Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei, a transmis un mesaj la finalul unei campanii electorale epuizante, care nu a dus însă la rezultatul dorit de liderii partidului. Acesta le-a mulțumit colegilor care s-au implicat în campania electorală, dar și argeșenilor care au acordat încrederea și votul candidaților Forța Dreptei și Alianței Dreapta Unită.

CITEȘTE ȘI: PRIMARUL GENTEA SE REVOLTĂ: „NU AM DAT AVIZ PENTRU ȘANTIERUL CARE A BLOCAT TRAFICUL ÎN NORD!”

“Le mulțumesc argeșenilor care i-au votat pe candidații noștri la alegerile locale, aceștia candidând fie din partea Alianței Dreapta Unită, fie din partea Forța Dreptei. Scorul obținut la Consiliul Județean, împreună cu colegii de alianță, ne plasează pe locul 6 în țară.

Deși procentele nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor noastre, vreau să-i mulțumesc președintelui Forța Dreptei Argeș, Emanuel Soare, pentru tot efortul făcut în campania electorală și pentru că și-a asumat misiunea extrem de grea, de a candida la președinția Consiliului Județean Argeș.

De altfel, apreciez munca și eforturile tuturor colegilor din filiala județeană, care au candidat la alegerile locale sau care s-au implicat în campania electorală, în speranța unei schimbări în bine în administrația locală. Cu ajutorul lor, argeșenii au aflat ceea ce noi le-am propus și cum credem că ar trebui să arate administrațiile locale din orașele și comunele Argeșului.

Am stat de vorbă cu sute de argeșeni în campania electorală, am mers zeci de kilometri, pe jos, prin localitățile județului și am concluzionat că nu trebuie să abandonăm misiunea pe care ne-am asumat-o în ultimii trei ani. Vom apăra în cotinuare valorile liberale și vom face o politică îndreptată către dezvoltarea județului și a țării”- a declarat deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs