
Chioșcurile și tonetele amplasate pe domeniul public trebuie să respecte un regulament strict începând cu 1 aprilie, a anunțat viceprimarul municipiului Pitești, Gelu Tofan! Consilierii locali au adoptat în ședința ordinară din această lună Regulamentul privind condițiile de amplasare aconstrucțiilor cu caracter provizoriu pentru desfășurarea activităților de comerț stradal în municipiul Pitești.
Potrivit proiectului adoptat, chioșcurile și tonetele amplasate pe domeniul public se vor putea pune doar în urma obținerii unei autorizații de construire provizorie eliberată de administrația locală, dar și în urma unei licitații. De asemenea, acestea vor trebui să respecte un anumit tipar și o anumită dimensiune. Momentan nu s-a luat o decizie clară depre cum vor arăta chioșcurile și tonetele, acest lucru urmând a fi stabilit în perioada imediat următoare.
„Este un obiectiv major al municipalității pentru disciplinare, modernizare și aducerea la standardul dorit al acțivităților comerciale care se desfășoară în construcții provizorii de tip chioșcuri, tonete. Acțiunea a fost demarată de anul trecut, au fost identificate cele 379 de chioșcuri, tonete. Au fost eliminate 30 de construcții provizorii amplasate pe spațiul public. Acest regulament este strâns legat de licitațiile organizate de municipalitate începând cu 1 aprilie 2022.
Toate construcțiile de tip chioșc vor respecta modelul impus de municipalitate, din punct de vedere al formei, dimensiunilor, cromaticii, fiind amplasate după obținerea autorizației de construcție provizorie. Suprafețele de teren care sunt destinate sunt propuse de o comisie care o va desemna domnul primar.
Încă din faza de licitație, pentru inchiriere, municipalitatea stabilește categoria de produse, servicii, care sunt oferite spre vânzare pentru fiecare locație. În cazul celor 43 de chioșcuri care la data adoptării regulamentului ocupă o suprafață de teren pe bază de contract în urma licitației publică, regulamentul se aplică de la expirarea contractelor. Sunt stabilite inclusiv sancțiuni pentru cei care nu respectă regulamentul” a declarat viceprimarul Gelu Tofan.
Hotărârea poate fi consultată aici
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
