ULTIMĂ
ORĂ

DOAMNE, CE-I FACEȚI?!” Bătrânică în lacrimi, după ce a rămas fără marfă pe stradă. Fructele și legumele, împrăștiate pe trotuar

Imagini care au stârnit un val de indignare în mediul online. O femeie în vârstă a izbucnit în plâns după o intervenție a Poliției Locale, în urma căreia fructele, legumele și florile pe care le vindea au ajuns împrăștiate pe trotuar.

CITEȘTE ȘI: Bogdan ANDONE – mesaj TRANȘANT pentru CONTESTATORI: „Să nu uite momentul de acum aproape 3 ani când a venit Dani Coman, care era situația clubului!”

Scenele au avut loc în zona Dorobanți din București, iar momentul a fost filmat de un trecător și distribuit ulterior pe rețelele de socializare. Imaginile o surprind pe bătrânică vizibil afectată de situație, în timp ce încearcă să facă față intervenției agenților.

Bătrânica, în lacrimi, în mijlocul străzii

Femeia vindea fructe, legume și flori. În timpul intervenției, produsele au fost luate de polițiștii locali, iar o parte din marfă a ajuns pe trotuar.

Pentru bătrânică, momentul pare să fi fost copleșitor. Femeia izbucnește în plâns, iar scena a atras imediat atenția celor aflați în zonă.

Doi trecători s-au oprit să o ajute. O femeie a început să strângă produsele de pe jos, în timp ce un bărbat s-a apropiat de bătrână și a încercat să afle ce s-a întâmplat.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.