
DOLIU imens în MEDICINA din România! Dr. Bogdan Marinescu s-a stins fulgerător!
Lumea medicală din România este în doliu după decesul profesorului universitar dr. Bogdan Marinescu, fost ministru al Sănătății și o figură emblematică a obstetricii și ginecologiei. Acesta s-a stins din viață joi, la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă o moștenire impresionantă în domeniul sănătății.
CITEȘTE ȘI: ACUM! Trafic blocat la Mărăcineni! Zeci de polițiști în stradă! Circulația este deviată află motivul!
Vestea tristă a fost confirmată de Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB), care a subliniat contribuția imensă a profesorului la evoluția medicinei românești și la formarea noilor generații de specialiști.
„Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti îşi exprimă profundul regret faţă de trecerea în nefiinţă a prof. univ. dr. Bogdan Marinescu, una dintre personalităţile marcante ale medicinei româneşti, care şi-a dedicat întreaga viaţă profesiei medicale, educaţiei şi îngrijirii pacientelor”, a transmis instituția într-un comunicat oficial.
Reprezentanții CMMB au evidențiat faptul că amprenta lăsată de Bogdan Marinescu asupra specialității sale este una profundă, acesta fiind un vizionar care a deschis drumuri noi în practica medicală autohtonă.
„Prin activitatea sa de excepţie în domeniul obstetricii şi ginecologiei, prin contribuţiile aduse dezvoltării reproducerii umane asistate şi prin formarea a numeroase generaţii de medici, Bogdan Marinescu a lăsat o amprentă profundă asupra medicinei româneşti. De numele său se leagă repere importante ale specialităţii, precum şi dezvoltarea unor domenii de avangardă în practica medicală din România”, au mai precizat reprezentanții Colegiului Medicilor.
Un mesaj de condoleanțe a fost transmis și de către colegii de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” – Giulești, locul unde profesorul Marinescu și-a desfășurat activitatea cea mai mare parte a carierei.
Medicii de aici au subliniat că, sub îndrumarea sa, mii de cupluri au primit șansa de a deveni părinți, iar medicina reproductivă din România a obținut recunoaștere internațională.
„Timp de aproape trei decenii, a condus Maternitatea Giuleşti, transformând-o într-un reper naţional al obstetricii, ginecologiei şi medicinei reproducerii. Sub îndrumarea sa, generaţii de medici au fost formate în spiritul excelenţei profesionale, al disciplinei şi al respectului faţă de pacient. Vizionar şi pionier, profesorul Bogdan Marinescu a contribuit decisiv la dezvoltarea reproducerii umane asistate în România, fiind implicat în realizarea unora dintre primele succese ale fertilizării in vitro din ţara noastră. Prin activitatea sa, mii de familii au primit şansa de a deveni părinţi, iar medicina reproductivă românească a câştigat recunoaştere şi prestigiu”, se arată în mesajul transmis de colectivul spitalului.
Comunitatea medicală din Capitală a transmis compasiune familiei, colaboratorilor și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au prețuit pe profesorul Bogdan Marinescu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
